Egoismul !

`

Omul nu acceptă Guvernarea divină de bună voie. El o judecă în funcţie de sentimentele lui. Cand se simte bine o acceptă ca o providenţă bună. Pe măsură ce suferă, o priveşte ca pe o guvernare rea, de proastă calitate. Raţiunea nu joacă aici nici un rol.
Numai două situaţii sunt posibile în perceperea divinităţii: ORI că omul o sesizează ca bună şi favorabilă, ORI că nu-i simte de loc existenţa, simţind că totul se petrece conform unor legi oarbe ale naturii.

Deşi OMUL înţelege cu mintea că de fapt lucrurile nu sunt astfel, totuşi atitudinea sa este determinată de sentiment, nu de raţiune. Cand sesizează deosebirea dintre ceea ce simte şi raţiune, prăpastie de netrecut, omul se priveşte pe sine ca un adevărat păcătos - raşah gamur.

Omul ştie că Divinul este generos cu noi, dar totuşi noi suntem cei care suntem obligaţi să-L căutăm, iar dacă ne aflăm în exil, adică opuşi Lui, percepem şi generozitatea Creatorului invers, ca fiind răutate faţă de noi, noi fiind tot aşa de răi.

Cand ajunge la extrema capacităţii de a mai suferi, omul se simte atat de epuizat, slab, fără valoare, încat din acest loc e gata să-şi înalţe suspinul din profunzimea inimii, înspre Creator, strigandu-i:” scapă-mă de mine însumi!!!”.

Strigă ca să fie eliberat din închisoarea egoismului şi să fie înălţat spre lumea spiritualităţii, lumea altruismului.

Iar atunci, Creatorul îi sare în ajutor.`

De cand se naste omul si pana moare viata lui este o continua alergare.Acelasi program zilnic,aceleasi framantari si aceleasi ingrijorari si temeri il imping pe om catre actiuni interminabile .
De ce alearga el ?
Alergarea lui se naste din golul sau launtric..
E un gol in sufletul sau pe care incearca sa il umple prin placerea care o obtine odata cu implinirea gandurilor,dorintelor sale. Insa aceasta implinire dureaza atat de putin incat golul, `aparent un sac fara fund` ,se resimte aproape instantaneu si o ia iar si iar de la capat pe drumul umplerii golului sau interior.
Inceputul vietii spirituale este atunci cand omul inceteaza a mai alerga pentru satisfactia vietii sale personale de zi cu zi ,cand inceteaza in goana dupa bunuri materiale,cand in final nu i-a mai ramas decat o singura dorinta,dorinta de a se dedica unui scop unic,sublim : a ajunge la Cel ce la Creat.Creatorul.
Cu pasi marunti si siguri omul va ajunge finalmente la aceasta concluzie ca viata fara spiritualitate nu are nici un sens,doar dupa un lung drum si anevoios ,iar cu cat se straduieste mai mult cu atat ii devine mai clar faptul ca nu isi va ajunge scopul de unul singur,doar prin puterea ... prin fortele lui.

Cu trecerea timpului relatia dintre ego si munca depusa pentru a se debarasa de acesta devine directa,adica egoul creste cu atat mai mult cu cat straduinta pentru a scapa de el creste si mai mult.
Egoismul care ajunge sa il domine,il distruge impiedicand inaintarea spre eternitate,adevar,plenitutinde.Realizand toate acestea ii cresc puterile pentru a se elibera de mrejele egoului care ii saboteaza evolutia spirituala.

O persoana moderna are tot confortul in aceasta lume, dar noi suntem tot nesatisfacuti – de fapt, mai mult decat inainte. In trecut, daca o persoana avea o bucata de paine pe zi, ea nu putea visa la mai mult de atat. In comparatie cu asta, uitati-va la toate lucrurile de care are nevoie o persoana moderna. Totusi, este satisfacuta? Nu! Si toata lumea se intreaba: De ce?

Satisfactia nu se gaseste la nivelul obisnuit, uman si niciuna din noile jucarii pe care le primim nu ne va ajuta. Vrem sa ne dopam cu bazaconii, dar golul care apare in noi vine dintr-un loc complet diferit – lipsa similaritatii cu Creatorul. De aceea nu putem sa-l umplem cu altceva decat cu senzatia Creatorului!

Golul se formeaza si se acumuleaza gradual in noi, pana la un anumit moment, pentru a exploda. Atunci incepe sa inteleaga o persoana ca nu mai poate inabusi acest gol. Trebuie sa-l umple, deoarece altfel, viata ei pare mai rea decat moartea. Este imposibil sa gaseasca implinirea pentru aceasta dorinta in aceasta lume, pentru ca este nevoie de revelarea Lumii Superioare, a Creatorului!

Totusi fortele protective ale corpului ne obliga sa cautam cai de a ne induce in confuzie pe noi insine. Oamenii consuma droguri, alcool sau isi umplu vietile cu lucruri goale, la moda, sau cu calatorii. Astfel, ca strutul, ne ascundem capul in nisip pentru a scapa de probleme.

In acest fel actioneza fortele protective ale egoului, dorind sa-si demonestreze ca este implinit si sa ascunda golul care nu poate fi umplut niciodata. De ce sa ne gandim la lucruri pe care nu le putem dobandi oricum, si sa ne distrugem viata?

Dar asta nu poate merge prea mult! Pentru moment, reusim sa ne inducem in confuzie la nivelul animal, pentru a evita sa simtim golul necesar la nivelul uman. Dar acoperirea, inevitabil, va dispare.

In perioade diferite ale istoriei, stari similare au produs solutii tragice, dramatice, revolutii, razboaie. Haideti sa speram ca in cazul nostru, solutia nu va fi asa de cruda. In cazul nostru, trebuie sa ne ridicam de la nivelul lumii noastre, gradul animal, la nivelul Lumii Superioare, gradul lui Adam sau al Creatorului. Asta nu este in puterea noastra si omenirea incepe sa devina nebuna din cauza propriei neputinte.

La nivelul nostru egoist a fost posibil sa urcam de la un grad la urmatorul prin cai, cum ar fi revolutiile, razboaiele, regimuri sau religi, precum si noi tehnologii, ca tiparirea cartilor, motorul cu aburi, Internetul, etc. Toate acestea furnizeaza implinire pentru o anumita perioada de timp, dar acum egoismul s-a epuizat pe sine si nevoia de a releva Creatorul cere expres, o implinire spirituala. Revelam o noua dorinta interioara: sa-L descoperim pe Cel care ne controleaza.

Cum pot scapa de ego-ul meu ?

Da, odata ce ai inceput sa intelegi problemele si durerea pe care le cauzeaza pentru tine si pentru cei din jurul tau, vrei sa gasesti o cale de a scapa de sursa intregii suferinte. Dar inainte de a face asta, trebuie sa identifici ce este Egoismul, pentru ca acesta nu exista, ca lucru in sine. Tot ce exista, toate componentele a ceea ce numim Creatie, sunt doar Dorinta de a primi; totul este compus din aceasta dorinta. Este chiar in fiinta noastra, care este deja perfecta si nu are nevoie sa fie schimbata - de fapt nu poate fi schimbata.


Deci, problema este nu ca noi suntem creati pentru a primi, de fapt, de vreme ce natura insasi a fortei creative superioare este de a darui, evident a noastra este de a primi, altfel nu am putea sesiza ce ni se da... Ca viata noastra consta in a primi placerea este un fapt natural, este un act neutru; nici rau nici bun si nu este egoism. Egoismul este Intentia pe care o persoana o are in scopul cu care primeste.



In principiu, daca motivul pentru care primesc este sa ma satisfac pe mine - asta e egoism, daca motivul pentru care primesc este sa-l multumesc pe celalalt, atunci devine daruire pentru celalalt si in final pentru Forta Superioara - Creatorul.


Dar noi niciodata nu facem asta in mod natural. Este ceva ce nu poate fi facut decat dincolo de natura noastra, dar nu prin distrugerea sau suprimarea ei. Lucrurile evolueaza si se schimba ca urmare a cresterii dorintei noastre, iar noua ne-au fost date cu un scop dorintele in forma lor egoista, care este singura noastra unealta. Numai prin extinderea(dezvoltarea) egoului nostru si apoi prin corectarea sa, noi putem ajunge la un stadiu prin care putem iesi de sub influenta lui. Iar acest proces este ca treptele unei scari, care ne ajuta(permite) sa cuprindem si sa intelegem intreaga realitate si sa atingem o natura identica cu cea a Fortei Superioare.





Actiunea exterioara nu se schimba, numai intentia din spatele ei ... ceea ce este suficient, pentru ca in cauzalitatea Fortei Superioare - Intentia este singura actiune.



Inchipuie-ti doi prieteni foarte buni, iar unul il invita pe celalalt la el, la cina. Din dragoste pentru prietenul sau, gazda pregateste acele feluri de mancare si delicatese care stie ca il vor multumi pe acesta. Totul este aranjat pentru a-l distra si a-l multumi pe prietenul sau. Musafirul ajunge si vede un ospat perfect asezat in fata lui si, dintr-odata, isi da seama ca prietenul sau este cat se poate de darnic in situatia asta, si ca el este acolo doar ca sa primeasca. Acesta recunoaste in fata gazdei ca este coplesit de rusine si refuza sa manance. Gazda ii spune, nu intelegi, am pregatit toate astea pentru tine, pentru ca am vrut sa te bucuri de toate acestea, ca sa intelegi cat de drag imi esti . Daca tu nu mananci, imi vrei strica toata aceasta seara. Apoi musafirul incepe sa inteleaga ca succesul intregii cine depinde de fapt de el si ca, daca mananca pentru a multumi gazda, de fapt el este cel ce da (cel generos). Asadar, el incepe sa manance cu pofta, astfel incat, gazda sa fie incantata de ceea ce a intentionat si a pregatit pentru musafir. De fapt, facand asta, el a inteles gandul gazdei, pentru ca, si el are o intentie identica si dragoste pentru gazda, la fel cum gazda are pentru el.



Sa ciocnim un pahar de vin! (sau doar un strugure din vie)


In cinstea Ta !

"Nu v'a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispititi peste puterile voastre,ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s'o puteţi răbda. " 1 Corinteni Cap 10:13


Adevarat,puterea si rezistenta egoismului sunt uriase,dar acest lucru nu indreptateste renuntarea la lupta contra lui .
Dumnezeu a insestrat pe fiecare din noi cu puterea de a invinge egoismul si a oferit oricui posibilitatea,oricat de mica
de a se corecta.


Sa nu crezi ca suferintele omului provin de la vreo fapta din trecut,sau vre`o trecuta reincarnare,sau ca destinul sau este ireparabil.In regiunea corectarii egoismului toti au loc;oricat de mica ar fi vointa,reusita este garantata.
Toate insusirile ,chiar si cele mai josnice,servesc de`alungul caii intortocheate spre atingerea telului-corectarea sufletului ,care este unic celui care paseste pe drumul dezvoltarii spirituale.


Acest proces se aseamana cu viata samantei ,care daca va primi pamant bun si i se va purta de grija va incolti ducand la rodire.Ca tanara planta si omul are nevoie de instructor si de mediul potrivit care sa il sprijine pentru a reusi sa isi dezvolte caracteristicile si a le stabiliza.
Toate insusirile laolalta si fiecare in parte contribuie maximal la atingerea scopului sau principal.

Este imposibil de a lupta cu ego-ul nostru. Este posibil să ne luptǎm cu natura noastră? Pur și simplu alegeţi o altă dorință, una mai mare, în care se ascunde ego-ul. Vi se pare că v-ați depășit ego-ul, cǎ v-aţi luptat cu el cu toatǎ puterea voastrǎ.

Să presupunem că vreau să renunț la fumat și depǎşesc pofta pentru o țigară. Dar cu ce scop fac asta? Înseamnă că văd niște câștiguri mai mari în asta; nu poate fi nici o altǎ cale.


Deci, în cele din urmă, totul este determinat de un câştig mai mare, este acelaşi ego.


Mda...

Cum poate fi ego-ul bun si cum e posibil sa il folosim in mod benefic?

Ego-ul este bun pentru ca reprezinta singura energie care exista in noi. Este ceea ce ne impinge mai departe, ceea ce ne eleveaza. De-a lungul evolutiei, constant ne-a ridicat de la nivelul de bestie la gradul prezent.


Iar astazi ne situam intr-un punct de intalnire unde chiar ne transformam. Incepem sa intelegem ca forma anterioara de ego pe care am folosit-o s-a epuizat pe sine. Nu mai suntem capabili sa lucram cu ea de aici inainte, de aceea ni se reveleaza prezenta criza.


Aceasta este criza ego-ului precedent, pe care l-am folosit si ni s-a parut ca a fost bun, totul a fost normal, si a fost posibil sa continuam astfel pana la sfarsit. Dar brusc, s-a dovedit ca s-a inchis, ne-a incercuit intr-un singur sistem catre interdependenta completa.



Si daca suntem complet dependenti unul de celalalt, cum putem folosi acest ego? Gradual devenim ca o singura familie unde fiecare este dependent de celalalt, si trebuie sa imi folosesc ego-ul calculand dependenta mea fata de ceilalti. Asta inseamna ca de acum incolo trebuie sa il folosesc diferit, insemnand intr-o maniera integrala, conform ego-ului celorlalti.


Se dovedeste ca trebuie sa incepem sa folosim ego-ul general care este impartit intre noi: sa il conectam impreuna si sa ne ridicam deasupra lui astfel incat unitatea noastra, conexiunea si suportul vor fi mai mari decat propriul nostru ego, in asa fel incat ego-ul nostru devine mutual, social si colectiv.

Asta inseamna ca nostru trebuie sa aiba un scop comun iar noi trebuie sa atingem acest scop comun fiecare impingand mai departe cu ego-ul sau personal. Atunci fiecare va fi pregatit pentru un scop comun, o conexiune mutuala, iar la final vom masura succesul nostru in masura conexiunii noastre.


Asta este foarte important. De aceea ego-ul nostru nu este anulat, ci simplu este utilizat in acelasi fel in care este revelat astazi umanitatii, insemnand intr-o modalitate integrala.

Pentru a se desprinde de egoism, omul este obligat să cunoască josnicia dorinţelor sale, a intereselor sale, a plăcerilor pe care speră să le atingă. Omul trebuie să simtă imensitatea eforturilor pe care este gata să le depună în goana după plăcere, şi cat de supuse îi sunt gandurile care se învartesc în jurul unui singur lucru - propriul interes!

Cand va RECUNOASTE faptul că propria satisfacţie îi este mai importantă decat Creatorul, atunci va apare sentimentul de dispret, de auto desconsiderare; el recunoaşte faptul că fără vreo răsplată, nu este în stare de loc să acţioneze în vreun fel, şi nici măcar să proiecteze vreo activitate.

“Să nu pofteşti la casa aproapelui tău, să nu pofteşti la femeia aproapelui tău, nici la robul lui, nici la roaba lui, nici la vaca lui, nici la măgarul lui, nici la orice alt lucru care aparţine aproapelui tău.”

O casă, o femeie, un servitor, un bou sau un măgar, toate reprezintă dorinţele majore ale omului, care se conectează gradual în el, începând de la vasele externe până la dorinţele cele mai intime. “Să nu pofteşti”, înseamnă că trebuie să lucrezi cu dorinţele tale pentru a dărui şi nu pentru tine.

Dacă până acum a fost vorba de ceea ce ai şi cum ar trebui să lucrezi cu asta, acum este vorba de ceea ce are celălalt şi tu nu poţi folosi. A folosi înseamnă a vrea. Nu este doar “să nu pofteşti” în sensul “să nu iei” ci de fapt de a nu pofti, astfel încât nu vei simţi nici cea mai mică invidie faţă de celălalt. Apoi, vei începe să înţelegi că, dacă te conectezi la el, nu vei vedea imaginea lui. De obicei, vezi într-o persoană ceva bun şi rău şi o vei invidia puţin…Nu o poţi vedea aşa cum este în realitate, o vei vedea în raport cu tine, fie mai bună, fie mai rea, într-un fel sau altul. Dacă nu o priveşti prin prisma invidiei, etc., nu vei vedea imaginea sa.

Niciodată ea nu ţi se va arată, deoarece substratul nostru este ca un disc compact sensibil la lumină, care se află în spatele lentilei camerei care captează imaginea, o transformă în semnale electrice şi le transmite la control, astfel încât substratul nostru percepe totul numai în raport cu noi: în ce măsură pare mai bun sau mai rău cu privire la ego-ul meu. Dacă scap de el, atunci eu nu te văd, dispari din faţa mea.

Ce se întâmplă ? Se pare că lumea nu există. Nu văd decât vidul absolut.

Asta înseamnă că starea corectată implică o lipsă de invidie în mine şi a tuturor celorlalte stări cu privire la alte persoane si la umanitate. În acest caz, încep să înţeleg că nu există nimeni şi că totul dispare. Apoi, trebuie să găsesc un atribut cu totul nou, atribut care-mi va permite să văd ceea ce există. Se pare că, dacă anulez ego-ul meu, atunci toată imaginea de ansamblu a lumii se anulează şi lumea nu există.

Deci, ce există? Nimic altceva decât atributul de a dărui. Cum îl pot percepe?

Încep să mă schimb în funcţie de acest atribut de dăruire şi, în măsura în care nu sunt compatibil cu el, încep să văd diferenţele si invers; în măsura în care sunt compatibil cu el, încep să simt acest atribut, deoarece un contrast a fost creat. Se pare că o parte a lumii în care nu sunt compatibil cu atributul de dăruire este încă a mea, iar partea lumii în care sunt compatibil cu atributul de dăruire este Creatorul. Apoi, vom apărea doar eu şi Creatorul şi nu există altcineva în afară de noi. Când ating, progresiv, corectarea completă, este ca şi cum aş dispărea şi rămâne doar sentimentul meu de unic Creator,. Astfel, ajung la recunoaşterea faptului că “nu există nimeni în afară de El”.