Acasa
Ni se pare că avem controlul asupra vieţii noastre.
Dar, chiar dacă trăim în această iluzie, că totul este previzibil, într-un scurt timp aterizează asupra noastră o lovitură din cel mai neaşteptat loc, zguduie bazele existenţei noastre şi ne introduce în spirala care ne face să reflectăm din nou la întrebarea dacă, într-adevăr, noi suntem stăpâni pe destinul nostru.
Omul se scoală dimineaţa din pat, este conştient de sacinile pe care le are pe umăr, are o ordine de zi meticuloasă până în cele mai mici detalii, ca o maşină. Şi, cu toate acestea, viaţa nu este niciodată aşa cum încercăm să o vizionăm. În calendar putem să scriem orice vrem, însă, în realitate, nimeni nu poate să ne promită că pe drum nu vom întâlni prieteni la o discuţie, că nu vom primi un telefon urgent de la o rudenie care are nevoie de ajutor, sau că nu vom fi amestecaţi într-un accident.
Acestea sunt scenarii pe care nu suntem în stare să le introducem în ordinea noastră de zi, deoarece noi nu avem capacitatea de a prevedea viitorul. Dar noi, într-adevăr, avem nevoie de această posibilitate? Şi ce se întâmplă dacă nu vom şti ce ne aduce viitorul în fiecare clipă dată? Unde s-ar afla atunci libera noastră alegere?
Viaţa noastră este previzibilă, însă noi nu avem instrumentele ca să vedem viaţa de la sfârşit spre început şi, de aceea, pur şi simplu ne mişcăm pe o traiectorie marcată de la început, ca vagonul unei locomotive care se mişcă pe şinele de fier. Şinele există, iar cine le poate vedea de sus ştie unde duc, însă săracul vagon nu are nici o posibilitate să devieze de pe drum. El va călători în urcuşuri, în coborâşuri, pe dealuri, pe platouri, în ploaie sau în soare.
Condiţiile din jurul său se vor schimba fără întrerupere, însă drumul va rămâne acelaşi . De fapt, aceasta se întâmplă şi cu noi în viaţă. Noi ne mişcăm pe şinele vieţii noastre. Din când în când, panorama se schimbă, condiţiile meteorologice se schimbă, oamenii din jurul nostru se schimbă, numai drumul rămâne acelaşi .
Aparent, avem impresia că suntem în totalitate liberi să facem tot ce ne trece prin minte. Drept vorbind , aceasta este adevărat, numai că este o libertate virtuală. Luaţi, de exemplu, copilul născut într-o închisoare mare, pe o insulă singuratică. Pe parcursul multor ani din viaţă sa, el era convins ca închisoarea este întreaga lume, iar ceea ce el face în interiorul închisorii este libera sa alegere, numai că această alegere liberă nu schimbă faptul de bază, că el se află în interiorul închisorii, chiar dacă el nu este conştient de aceasta.
Şi noi avem închisoarea noastră, nu este ea oare această lume? Aparent, avem impresia că suntem stăpânii destinului nostru, iar tot ceea ce noi alegem să facem, facem; numai că, până la urmă, realitatea ne demonstrează că noi suntem sub un regim meticulos de legi ale universului, unde fiecare abatere de la ele produce suferinţe.
.............................
Dar, chiar dacă trăim în această iluzie, că totul este previzibil, într-un scurt timp aterizează asupra noastră o lovitură din cel mai neaşteptat loc, zguduie bazele existenţei noastre şi ne introduce în spirala care ne face să reflectăm din nou la întrebarea dacă, într-adevăr, noi suntem stăpâni pe destinul nostru.
Omul se scoală dimineaţa din pat, este conştient de sacinile pe care le are pe umăr, are o ordine de zi meticuloasă până în cele mai mici detalii, ca o maşină. Şi, cu toate acestea, viaţa nu este niciodată aşa cum încercăm să o vizionăm. În calendar putem să scriem orice vrem, însă, în realitate, nimeni nu poate să ne promită că pe drum nu vom întâlni prieteni la o discuţie, că nu vom primi un telefon urgent de la o rudenie care are nevoie de ajutor, sau că nu vom fi amestecaţi într-un accident.
Acestea sunt scenarii pe care nu suntem în stare să le introducem în ordinea noastră de zi, deoarece noi nu avem capacitatea de a prevedea viitorul. Dar noi, într-adevăr, avem nevoie de această posibilitate? Şi ce se întâmplă dacă nu vom şti ce ne aduce viitorul în fiecare clipă dată? Unde s-ar afla atunci libera noastră alegere?
Viaţa noastră este previzibilă, însă noi nu avem instrumentele ca să vedem viaţa de la sfârşit spre început şi, de aceea, pur şi simplu ne mişcăm pe o traiectorie marcată de la început, ca vagonul unei locomotive care se mişcă pe şinele de fier. Şinele există, iar cine le poate vedea de sus ştie unde duc, însă săracul vagon nu are nici o posibilitate să devieze de pe drum. El va călători în urcuşuri, în coborâşuri, pe dealuri, pe platouri, în ploaie sau în soare.
Condiţiile din jurul său se vor schimba fără întrerupere, însă drumul va rămâne acelaşi . De fapt, aceasta se întâmplă şi cu noi în viaţă. Noi ne mişcăm pe şinele vieţii noastre. Din când în când, panorama se schimbă, condiţiile meteorologice se schimbă, oamenii din jurul nostru se schimbă, numai drumul rămâne acelaşi .
Aparent, avem impresia că suntem în totalitate liberi să facem tot ce ne trece prin minte. Drept vorbind , aceasta este adevărat, numai că este o libertate virtuală. Luaţi, de exemplu, copilul născut într-o închisoare mare, pe o insulă singuratică. Pe parcursul multor ani din viaţă sa, el era convins ca închisoarea este întreaga lume, iar ceea ce el face în interiorul închisorii este libera sa alegere, numai că această alegere liberă nu schimbă faptul de bază, că el se află în interiorul închisorii, chiar dacă el nu este conştient de aceasta.
Şi noi avem închisoarea noastră, nu este ea oare această lume? Aparent, avem impresia că suntem stăpânii destinului nostru, iar tot ceea ce noi alegem să facem, facem; numai că, până la urmă, realitatea ne demonstrează că noi suntem sub un regim meticulos de legi ale universului, unde fiecare abatere de la ele produce suferinţe.
.............................
» Suntem in aceeasi barca !
» Despre Biblie !
» Omul in afara trupului
» Egoismul !
» BINELE SI RAUL SUNT EVALUATE DE ACTIUNILE INDIVIDULUI FATA DE SOCIETATE
» Despre iubire !
» O singura inima,o singura minte.
» Echilibru : Lumea materiala- Lumea spirituala