Viata in cuplu !

„Noi traim unii cu altii, dar nu stim ce inseamna sa traiesti in cuplu. Putem trai ani de zile impreuna fara sa aflam acest lucru. Priviti pretutindeni in lume: oamenii traiesc impreuna, nimeni nu traieste singur: sotii cu sotiile, sotiile cu sotii, parintii cu copiii, parintii cu prietenii. Toti traiesc alaturi de alti oameni. Viata nu exista decat in asociere, dar stiti voi ce inseamna asocierea?

Traiesti alaturi de o sotie timp de 40 de ani si poate ca nu ai trait impreuna cu ea nici macar o singura clipa. Chiar si cand faci dragoste cu ea te gandesti la alte lucruri. Nu esti prezent, iar dragostea devine un act mecanic.

Am auzit ca odata Mulla Nasruddin s-a dus la un film cu sotia. Erau casatoriti de cel putin 20 de ani. Filmul la care s-au dus era un film de dragoste. La plecare, sotia i-a spus lui Mulla: “Nasruddin, tu nu faci niciodata dragoste cu mine asa cum au facut actorii aceia. De ce?”

Nasruddin i-a raspuns: “Esti nebuna? Stii cu cat sunt platiti sa faca asemenea lucruri?”

Oamenii traiesc alaturi unii de altii, dar nu se iubesc. Voi nu iubiti decat atunci cand puteti obtine anumite beneficii de pe urma iubirii voastre.

Cum poti iubi pe cineva daca astepti sa obtii ceva de pe urma lui?

Iubirea a devenit o marfa. Ea nu mai este o relatie, o tovarasie, o celebrare. Voi nu sunteti fericiti atunci cand sunteti alaturi de celalalt; cel mult va tolerati.

Sotia lui Mulla Nasruddin se afla pe patul de moarte. Doctorul i-a spus lui Mulla: “Nasruddin, trebuie sa fiu sincer cu tine; in asemenea clipe, cel mai bine este sa fi sincer. Sotia ta nu mai poate fi salvata. Boala a avansat prea mult, asa ca trebuie sa fi pregatit. Incearca sa nu suferi, accepta fatalitatea. Acesta este destinul tau. Sotia ta va muri.”

Nasruddin a raspuns: “Nu-ti fa probleme. Daca am suferit alaturi de ea atatia ani, mai pot indura cateva ore!”

Cel mult, noi ne toleram unii pe altii. Iar atunci cand gandesti in termeniu de toleranta, viata impreuna devine suferinta. Asa se explica de ce spunea Jean-Paul Sartre, ca celalalt inseamna iadul… caci alaturi de el nu faci decat sa suferi, esti dominat.
Celalalt iti face probleme, iar tu iti pierzi libertatea si fericirea. Viata in cuplu devine o rutina, ceva ce trebuie tolerat. Daca va tolerati reciproc, cum ati putea cunoaste frumusetea vietii in cuplu? Este imposibil.

Voi nu stiti ce inseamna casnicia, caci acest cuvant inseamna celebrarea vietii in cuplu. Ea nu se reduce la un certificat. Nici un oficiu de la primarie nu va poate darui o casnicie, nici un preot nu va poate face acest dar.

Casnicia inseamna o revolutie uriasa in planul fiintei, o imensa transformare a modului de viata, care nu se poate petrece decat daca ajungeti sa celebrati statul impreuna, daca celalalt nu mai e pur si simplu celalalt, daca dumneavoastra nu mai sunteti pur si simplu dumneavoastra. Cei doi nu mai sunt doi, intre ei a aparut o punte, au devenit unul, dintr-o anumita perspectiva. Din punct de vedere fizic raman doi, dar in ceea ce priveste fiinta lor interioara, au devenit unul. Poate ca sunt cei doi poli ai existentei, dar existenta lor este una singura. A aparut o punte.

Foarte rar se intampla sa dai de o casnicie adevarata. Oamenii traiesc impreuna pentru ca nu pot trai singuri. Retineti: pentru ca nu pot trai singuri, acesta este unicul motiv pentru care traiesc impreuna. Sa traiesti singur nu este deloc confortabil, cheltuiesti mai multi bani, este dificil. De aceea traiesc oamenii impreuna. Motivatiile lor sunt in totalitate negative.

Un barbat urma sa se casatoreasca, iar cineva l-a intrebat: “Ai fost intotdeauna impotriva casatoriei? Cum se face ca ti-ai schimbat parerea?”

Omul a raspuns: “Se apropie iarna si se pare ca va fi una foarte friguroasa. Costurile cu incalzirea ma depasesc, iar o nevasta mi se pare mai ieftina.”

Aceasta este logica. Traiti unul cu altii deoarece este mai confortabil, mai convenabil, mai ieftin. Sa traiesti singur este intr-adevar dificil: o nevasta iti poate aduce atat de multe lucruri. Iti poate face menajul, iti poate gati, poate fi o slujitoare, o ingrijitoare – atat de multe lucruri. Ea reprezinta cea mai ieftina mana de lucru din lume. Face atatea lucruri fara sa fie platita deloc. Totul este doar o forma de exploatare.

Casnicia este o forma de exploatare, nu un act de comuniune. De aceea, ea nu conduce in mod normal la fericire. Nu are cum. Cum s-ar putea naste floarea necatarului din radacinile exploatarii?

Mai exista si asa-zisii vostri sfinti, care afirma ca voi sunteti nefericiti deoarece traiti in familie, deoarece traiti in lumea exterioara. Ei spun: “Renuntati la toate, parasiti totul!”. Logica lor pare sa fie justa, dar nu pentru ca este intr-adevar justa, ci pentru ca voi nu ati cunoscut comuniunea.

Daca ati fi cunoscut fericirea prin comuniune, i-ati fi luat pe toti in ras.

Cine a cunoscut fericirea prin comuniune, L-a cunoscut pe Dumnezeu; cine a cunoscut adevarata casnicie, L-a cunscut pe Dumnezeu, caci iubirea este cea mai directa cale catre acesta.

Voi nu cunoasteti insa comuniunea si traiti impreuna fara a sti ce inseamna acest lucru; traiti in acest fel timp de 70-80 de ani, fara a sti ce este viata. Rataciti fara a prinde radacini in solul fertil al vietii.

Treceti de la un moment la altul fara sa savurati vreunul. Aceasta stiinta de a trai viata nu vi se daruieste la nastere; ea nu este ereditara.

Viata apare o data cu nasterea, dar intelepciunea, experienta, extazul – acestea trebuie sa fie invatate. De aceea insist eu atat de mult pe meditatie. Savoarea vietii trebuie invatata, trebuie sa cresteti, sa va maturizati pentru a o putea trai.

Viata nu poate fi cunoscuta decat la maturitate. Dar voi traiti si muriti ca niste copii. Nu cresteti niciodata. Nu ajungeti la maturitate.

Ce este maturitatea? A fi copt din punct de vedere sexual nu inseamna a fi matur. Intrebati-i pe psihologi: acestia afirma ca varsta mentala medie a adultului ramane pe la 13-14 ani. Corpul fizic creste, dar mintea isi opreste cresterea pe la varsta de 13-14 ani. Nu-i de mirare ca va comportati atat de prosteste, ca viata voastra este doar un lung sir de nazbatii! O minte care nu a crescut nu poate face decat prostii.

O minte imatura va arunca intotdeauna responsabilitatea pe ceilalti.

Va simtiti nefericiti si sunteti convinsi ca sunteti asa din cauza ca cei alaturi de care traiti va fac viata un iad. “Celalalt este iadul”. Dupa parerea mea, aceasta afirmatie a lui Sartre este foarte imatura.

Pentru un om matur celalalt poate deveni la fel de bine si Raiul. De fapt, el este ceea ce sunteti deja voi, caci el nu este decat oglinda in care va priviti.

Cand spun maturitate, ma refer la o anumita integritate interioara. Aceasta nu va aparea decat atunci cand veti inceta sa-i mai faceti pe altii responsabili pentru suferintele voastre, cand veti incepe sa intelegeti ca voi sunteti singurii responsabili pentru ele.

Acesta este primul pas catre maturitate: eu sunt responsabil. Orice s-ar intampla, eu sunt vinovat.

Daca va simtiti trist, puneti-va intrebarea: “A cui este vina?” Daca acceptati ca este vina voastra, mai devreme sau mai tarziu vati inceta sa faceti foarte multe lucruri pe care le faceti la ora actuala. In fond, aceasta este esenta stravechii teorii a karma-ei. Voi sunteti singurii responsabili.

Incetati sa mai spuneti ca societatea este responsabila, ca parintii vostri sunt de vina, ca situatia economica v-a adus in aceasta stare; nu mai aruncati responsabilitatea asupra altora. Voi sunteti singurii responsabili.

La inceput, vi se va parea o povara, caci acum nu veti mai putea arunca vina pe altcineva. Dar trebuie sa v-o asumati…

Cineva l-a intrebat pe Mulla Nasruddin: “De ce esti atat de trist?”

Mulla a raspuns: “Sotia mea a insistat sa nu mai joc carti si alte jocuri de noroc, sa nu mai fumez si sa nu mai beau. Am renuntat la toate aceste lucruri.”

Omul a spus: “Sotia ta trebuie sa fie foarte fericita acum”.

Nasruddin: “Tocmai asta e problema. Acum nu mai are de ce sa se planga asa ca este foarte nefericita. Incepe sa vorbeasca, dar nu are de ce sa se planga. Acum nu ma mai poate face responsabil pe mine pentru nefericirea ei. Credeam ca daca o sa renunt la toate aceste lucruri o voi vedea mai fericita, dar a devenit mai nefericita ca oricand. “

Daca ati continua sa aruncati responsabilitatea asupra altora si toti ar face ceea ce le spuneti sa faca, mai devreme sau mai tarziu v-ati sinucide. In cele din urma, nu ati mai avea asupra cui sa aruncati vina.

De aceea, este bine sa va pastrati cateva greseli; asta ii ajuta pe ceilalti sa fie fericiti. Daca ar exista un sot perfect pe lume, sotia lui l-ar parasi. Cum poti domina un sot perfect? De aceea, chiar daca nu doriti acest lucru, faceti cateva greseli pentru ca sotia dumneavoastra sa va poata domina si astfel sa fie fericita!

Daca exista undeva un sot perfect, sigura solutie este divortul. Gasiti un barbat perfect si veti fi automat impotriva lui, caci nu-l mai puteti condamna, nu-i mai puteti atribui nici o gresala.

Mintile noastre adora sa arunce responsabilitatea asupra celorlalti, sa se planga, caci in acest fel se simt bine, intrucat nu se mai simt responsabili. Aceasta eliberare este insa foarte costisitoare. Ea nu este reala, dimpotriva, povara devine din ce in ce mai mare, dar voi nu va dati seama.

Oamenii traiesc cate 70 de ani, vieti la rand, fara sa stie ce este viata. Ei nu ajung la maturitate, nu se integreaza, nu sunt centrati. Ei nu traiesc decat la periferie.

Daca periferia voastra se intalneste cu periferia altora, ciocnirile sunt inevitabile. Pe de alta parte, daca sunteti tot timpul preocupati de greselile altora, nu puteti trai decat la periferie.

Daca veti realiza ca “Eu sunt singurul responsabil pentru existenta mea. Orice s-ar intampla, eu sunt cauza care a generat acest lucru”, atunci constiinta voastra trece brusc de la periferie in centru.
Abia acum incepeti sa deveniti centrul existentei voastre.

De acum inainte veti putea face foarte multe lucruri. Daca nu va place ceva, puteti renunta la el; daca va place altceva, il puteti adopta. Daca vi se pare ceva adevarat, il puteti urma; daca simtiti ca nu este adevarat, puteti sa-l evitati, caci acum sunteti centrat si inradacinat in sine.”

Osho

Trebuie să ajung să îmi iubesc partenerul aşa cum o mamă îşi iubeşte copilul, fără să fac niciun calcul, iubindu-l cu devotament, orice face acesta. Pentru ea, el este cel mai frumos, cel mai de succes, cel mai bun dintre toţi; acoperă cu iubire toate deficienţele, toate defectele acestuia.



Mai întâi, trebuie să îmi privesc cu aceşti ochii soţul sau soţia, iar apoi voi vedea frumuseţea lui sa a ei şi nu reflexia egoismului meu. De fapt, eu de obicei văd calităţi negative în partenerul meu, care în realitatea nu îi aparţin ci sunt produse de atitudinea mea faţă de el. Egoismul pe care îl proiectez asupra partenerului meu, îmi zugrăveşte aceste imagini negative.

Învăţ să fiu obiectiv, independent de egoul meu. Dacă acopăr toate păcatele prin iubire, atunci, datorită acestui lucru, voi ieşi din mine însumi, în afara limitei interesului propriu, a corpului, şi voi începe să mă ridic deasupra egoismului. Iar apoi voi vedea o nouă realitate, care nu este deloc rea.


Iubirea a acoperit toate păcatele şi ele au dispărut! Dar nu pentru că am închis ochii la ele, aşa cum face o mamă care îşi iubeşte copilul cu iubire oarbă, instictivă. Faptul că mi-am neutralizat egoul îmi permite să văd o lume bună. Într-adevăr, forţa binelui este în afara mea, iar forţa răului este înăuntru.


Reiese faptul că realitatea este împărţită în două. O parte este înăuntrul meu, unde trăieşte de la naştere înclinaţia egoistă, rea, naturală. Iar în afara mea, văd o lume plină de bine. Astfel, mă aflu într-un minunat laborator. Iar în măsura în care voi încerca să mă ridic mai sus şi să mă anulez relativ la partenerul meu de viaţă, egoul meu va putea să îmi arate noi fenomene interioare care se revelează în mine.


Voi vedea diferite defecte în partenerul meu, deficienţe care îmi vor da încă odată ocazia să acopăr toate păcatele cu iubire. Deci, mă voi corecta cu eforturi mari iar lumea mi se va prezenta mai benevolă şi mai corectată.


Asta va continua până când întregul meu egoism se va revela prin aceste motive interioare. După zeci sau chiar mii de asemenea situaţii, când furia şi dorinţa de a acuza partenerul se trezesc în mine, va reiesi că a am corectat această întreaga atitudine. Ca rezultat, am dezvoltat şi o tehnică pentru a mă relaţiona cu tot ce este în afara mea.


Odată ce am făcut o asemenea corecţie în ceea ce priveşte soţia sau soţul, văd că nu este nimic special de adăugat în realaţia cu alţii. De fapt, nu am lucrat asupra altor oameni, toţi cei care diferă unul de altul, ci asupra propriului egoism!


De fapt, am lucrat asupra mea. Şi tot ceea ce am văzut înaintea mea, a servit ca o oglindă, reflectând egoismul meu şi permiţându-mi să îl recunosc. De fapt, nu văd nimic în mine, ci numai în oglindă. Reiese că o asemenea situaţie naturală ca familia, este proiectată de natură şi ne permite să obţinem corecţia.

Dacă trebuie să îmi privesc partenerul ca o oglindă în care îmi văd toate defectele, atunci asta mă va duce înapoi la mine însumi. Astfel, în loc să dezvolt o conexiune cu partenerul meu, acest exercițiu nu se va axa numai pe mine?

Dar în loc să mă ascund în propria carapace, trebuie să mă ridic deasupra tuturor acestora. Haideți să începem totul de la început, de la punctul zero. Mă uit la soție și văd numeroase greșeli. Acum, încep să îmi aplic mie toate aceste greșeli, pentru că este scris:”Orice om judecă în măsura proprie corupții”.


Din acest motiv, mă întorc la mine și spun că toate aceste greșeli sunt în mine. Dacă aș fi perfect, nu aș vedea nimic din toate astea. Dacă mi-aș iubi soția, nu aș vedea nicio greșeală în ea! Este ca o mamă în relație cu copilul ei, când nu vede nimic rău în el. Acesta este modul natural în care lucrează iubirea mamei, orbind-o. Și chiar și atunci când mama observă anumite defecte în copilul ei, le iubește și le consideră drăguțe.


În alte cuvinte, prima dată, încep să înțeleg faptul că toate aceste defecte pe care le văd în soția mea sunt de fapt în mine, iar motivul pentru care le văd este lipsa de iubire pentru ea. De aceea, trebuie să mă ridic eu însumi la un nivel la care să încetez să mai vadă defecte în ea, ca o mamă și copilul ei favorit. Asta se numește, ridicare deasupra egoismului.


Cu ajutorul soției mele, am făcut anumite măsurători în mine și am evaluat nivelul la care sunt și înălțimea la care trebuie să mă urc pentru a mă ridica deasupra mea. Reiese că am un partener care mă ajută să mă ridic deasupra naturii mele. Imaginați-vă comoara pe care o am acasă; aceasta este o adevărată comoară!


Pentru moment, m-am ridicat deasupra egoului meu, folosindu-mi partenerul ca o oglindă. Acum, merg mai departe. M-am ridicat deasupra mea și nu mai lucrez cu dorințele și calitățile mele. În această stare neutră, încep să simt, să examinez și să înțeleg dorințele, calitățile, aspirațiile și scopurile altei persoane, de exemplu a soției mele. Încerc să le accept ca ceva care contează cel mai mult pentru mine și trăiesc pentru a le realiza.


Simt că dacă am fi reciproc în acest act, din ambele părți, atunci viața noastră ar fi minunată. Problema este că sunt incapabil să rămân în această stare. Este foarte dificil și necesită foarte mult efort. Sunt capabil să o țin pentru câteva minute, dar apoi o pierd și am nevoie de sprijin. Este pur și simplu imposibil să rămân în această stare, această presiune groaznică.


Este foarte ușor să te gândești în mod egoist la tine însuți, pentru că natura îți furnizează în mod constant combustibil pentru asta. Există un motor egoist care se învârte încontinuu în noi, lucrând de dimineața până noapte și chiar și atunci când dormim. Iar asta necesită eforturi inumane, puternice, pe care sunt incapabil să le fac. Atunci, ce să fac?


Aceasta este calea prin care ajunge la decizie. Prima decizie a fost să mă ridic deasupra egoismului. A doua este să accept egoismul partenerului în loc de egoismul meu. Apoi văd că sunt incapabil să rămân în această stare și că am nevoie de mediu și sprijin. Mediul servește ca sursă de putere și importanță, care sunt de fapt același lucru. În alte cuvinte, trebuie să îmi furnizeze senzația unei incredibile importanțe a acesti munci deasupra egoismului meu și pentru beneficiul aproapelui. Este în stare să îmi dea asta. Iar apoi, mă simt chiar mai liber când am grijă de aproapele meu decât atunci când am grijă de mine însumi. Este ca și cum nu am nimic de ce să îmi fac griji, aceasta este stare de libertate și pace pe care o simt.


Mai întâi, toate problemele și necazurile mele dispar, pentru că m-am ridicat desupra naturii mele. Mă simt ca și cum trăiesc într-o lume plină de bunătate. Îmi pasă doar de aproape, nu mai îmi pasă de ale mele, sunt liber să mă mai gândesc la mine, ca o pasăre, zburând în cer. Acesta este modul în care mă voi simții, dacă ceilalți îmi dau energie, importanță și aspirație.

Relatiile fara o conexiune spirituala nu pot supravietui.



In zilele noastre este practic imposibil pentru un barbat si o femeie sa pastreze o buna relatie in timp, doar daca exista o conexiune spirituala intre ei. Si asta pentru ca ego-urile lor se lovesc intre ele si distrug conexiunea. Astazi sunt divorturi fara numar si multe relatii se destrama pentru ca ego-urile noastre sunt " in flacari" si doar cresc cu timpul. Frumosul vers, "Barbatul, femeia si Prezenta Divina dintre ei."- pur si simplu nu exista in astfel de cupluri.



Asa ca ce trebuie pentru a crea acea conexiune spirituala dintre ei, singurul lucru care ar putea remedia relatia lor? A avea o conexiune spirituala inseamna ca ambii parteneri stiu care este sensul existentei lor- sa se imbarce pentru o calatorie spirituala si sa atinga scopul spiritual al vietii. Apoi vor avea ceva care ii va conecta intr-adevar, vor fi intr-o " celula" comuna si versul "Barbatul, femeia si Prezenta Divina dintre ei." va prinde cu adevarat viata. Cu alte cuvinte, ei vor simti revelatia Prezentei Divine- Creatorul.

Un taran s`a hotarat in sfarsit sa se casatoreasca.
De aceea s`a urcat pe catar si s`a indreptat catre oras pentru a`si gasi o sotie.A cunoscut intr`adevar o femeie care a considerat ca i s`ar potrivi si a luat`o de sotie.Dupa ceremonia nuptiala cei doi s`au urcat pe catar si au pornit inapoi care gospodaria taranului .
La un moment dat,catarul a refuzat sa mai inainteze, asa ca taranul a luat un batz si l`a batut cu salbaticie pana cand animalul a luat`o din loc .


- Asta`i una ! i`a spus el.


Cativa kilometri mai incolo,catarul s`a oprit din nou,refuzand sa mearga mai departe. Taranul l`a batut din nou pana cand animalul a luat`i iarasi din loc.


-Asta`i a doua ! i`a spus el !


Cand scena s`a repetat si a treia oara,taranul s`a dat jos,a dat`o jos si pe sotia lui,dupa care a scos pusca si a impuscat animalul.


-Prostule ! i`a strigat sotia. Bestie ce esti ! Era un animal cat se poate de bun,pe care l-am fi putut folosi in gospodarie,iar acum,din cauza unui acces de manie,l-ai omorat.Daca stiam ca am de`a face cu un astfel de om lipsit de inima ,nu m-as fi maritat niciodata cu tine ...
Si a continuat asa vreo 10 minute. Taranul a lasat`o sa vorbeasca pana cand femeia a facut o mica pauza pentru a`si trage respiratia.


Ata`i una ! s-a limitat el sa spuna


Se spune ca de atunci au trait fericiti pana la adanci batraneti !