Despre Prietenie

“Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde
nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei
sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer
nu „când nu ascunzi nimic” celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce
aşteaptă de la tine să nu ascunzi. Este poate paradoxal, dar aşa e;
sinceritatea ta nu se verifică prin tine, ci prin celălalt. Eşti
considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea şi ceea ce
aşteaptă altul de la tine să spui.”Reciproc, noi îi considerăm sinceri
pe alţii doar atunci când auzim de la ei ceea ce vrem şi ceea ce
aşteptăm noi să auzim. Şi dacă dintr-un gest de disperare sau de teamă,
pentru a-i păstra alături de noi pe ceilalţi, oferim numai ceea ce se
vrea să se audă de la noi şi învers, pentru ca ceilalţi să ne aibă
aproape ni se oferă doar ceea ce vrem noi să auzim, atunci se nasc
falsele prietenii, prietenii cu măşti în care la mijloc poate să fie
doar interesele fiecăruia în parte.
”Dacă îi mărturiseşti unei
prietene că e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una nici
alta, nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urâtă şi foarte puţin deşteaptă,
eşti sincer. Dar mărturiseşte-i că toate acestea n-au absolut nici o
importanţă, că altele sunt lucrurile pe care ai dori să i le spui, că
îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că visează
la lucruri ce o îndepărtează de adevăr şi de fericire atunci sigur nu
eşti nici sincer, eşti nebun.”Eşti nebun pentru că din urâţenie şi
prostie vrei să se nască ceva frumos. Nu se ştie niciodată. De ce nu
s-ar putea acest lucru? Sau vrei ca urâţenia şi prostia să nu se mai
sperie atunci când se uită în oglindă. Îţi doreşti să fie privită partea
bună şi frumoasă a lucrurilor. Atunci e bine să fii nebun.
“Este
poate ciudat, dar ne temem de o lume „defavorabilă”, de un mediu străin,
cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi „sinceri”. Pentru a
nu fi singuri vrem ca lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne
dă această certitudine că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni
care ne iubesc, că nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare
singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele,
oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al
izolării definitive. Sinceritatea este şi ea, ca atâtea altele, un
aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participă la
acea complicată clasă de sentimente şi orgoliu ce se numeşte prietenie
şi care, trebuie să recunoaştem, constituie unul dintre cele mai
serioase motive de a iubi viaţa.”
“În prietenie se întâmplă acelaşi
lucru: eşti iubit nu pentru ceea ce eşti tu, ci pentru ceea ce vede şi
crede prietenul tău în tine. Tu, omul, eşti sacrificat întotdeauna. Eşti
iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi
justifica, verifica, contrazice sau afirma în sentimentele prietenului.
Şi nu te poţi plânge, pentru că şi tu faci la fel; toată lumea face la
fel.”Şi mai grav este faptul că dacă ai oferit o dată, atunci trebuie să
fii în stare să oferi mereu. Dacă închizi robinetul şi nu mai furnizezi
apă chiar pentru un timp foarte scurt, atunci rişti să pierzi definitiv
o prietenie. Nu contează că până atunci ai umplut bazine întregi.
Paharul ăla pe care nu ai putut să îl mai umpli la final, este decisiv
în relaţia de prietenie. Poate că aşa este firesc şi aşa trebuie să
meargă lucrurile. Căci unei familii care stă la bloc poţi să îi
furnizezi apă caldă în calorifere zece ierni la rând. Însă, dacă în a
unsprezecea iarnă opreşti căldura, familia respectivă poate să moară de
frig.
“Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că
fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Prin „libertate”
înţeleg suma posibilităţilor lui, voinţa lui de a se schimba, de a se
modifica, de a se compromite. Eşti iubit pentru că prietenii s-au
obişnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la un anumit
local sau pe terenul de sport, s-au obişnuit să mergi cu ei la
cinematograf, în vizită la cunoştinţe, să-ţi placă, în general, ceea ce
la place şi lor, să gândeşti, în general, ceea ce gândesc şi ei. Unde
eşti tu în toate aceste sentimente ale lor? Eşti descompus, distribuit
şi asimilat după voinţa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Dacă
într-o zi vrei să faci altceva decât ceea ce se aşteaptă de la tine să
faci, atunci nu mai eşti un bun prieten, atunci incomodezi, oboseşti,
stânjeneşti. Câteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi
dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa.”
“Zilele
trecute încercam să vorbesc cu câţiva prieteni despre moarte, iar ei
parcă mi-ar fi spus: „Dragă, fii serios şi lasă prostiile la o parte!”.
Ei nu înţelegeau că ceea ce le apare lor drept prostii poate însemna
pentru mine o problemă esenţială. Şi atunci m-am întrebat ce ar spune
prietenii mei dacă aş săvârşi un act compromiţător, dar cerut urgent de
libertatea mea? Şi mi-am dat seama că n-ar judeca schimbarea din punctul
meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să-mi
înţeleagă nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lăsa
singur. În nici un caz n-ar trece în mine. Or, dragostea adevărată nu
însemnă decât această completă renunţare la individualitatea ta pentru a
trece în celălalt.”
“O prietenie nu se verifică numai prin
libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la
nevoie, a-l încălzi cu mângâierile tale, a-l înconjura cu
„sincerităţile” tale nu înseamnă nimic. Altele sunt adevăratele probe
ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca din punctul tău
de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde
experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi
convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el însuşi,
prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om. Iar nu un
simplu manechin.”
“Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum
nimeni nu-ti cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe
care o doreşte el. Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea
ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decât ar trebui. Acesta este
marele nostru păcat: că nu ne e sete de mai mult, că ne mulţumim cu
sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atâta spaimă de ridicol. Nu
numai că nu dăm cât ar trebui, dar luăm cu mult mai puţin decât ni se
oferă.”

Oamenii de stiinta de vest au facut cercetari asupra fenomenului de prietenie adevarata, concluzionand ca “prietenia altruista” este un mit. Fiecare persoana prieteni din motive egoiste. Ajutand spre exemplu un prieten, o persoana spera subconstient ca prietenul ii va intoarce favoarea.

Este adevarat in mare masura.
Prieteniile se nasc de multe ori din ..nevoi.Apoi evident apar si asteptari ,mai mari sa mai mici..ca in orice fel de relatie interumana.Dar exista si prietenii altruiste...si eu pot da exemplu concret din viata mea.Desi la inceput a fost nevoia de comunicare,atunci cand o relatie de genul asta se intinde pe o perioada mare de timp si nu produce efecte care pot constitui un castig material sau de orice alta natura concreta ..ea incepe sa FIE fara a avea nevoie de anumite gesturi sau cuvinte.Este ca o amprenta pe suflet ..dincolo de orice,pentru ca nu a existat niciodata un interes real.S-a dat si s-a primit fara asteptari in mod special in acest sens.Sa nu uitam si faptul ca si acest gen de relatie se supune si legii conform careia nimic nu este intamplator.Desi aparent ies in evidenta anumite interese mai mari sau mai mici,doua persoane nu ajung niciodata intamplator una in preajma celeilalte.Ele sunt acolo cu un scop dincolo de intelegerea noastra totala si constienta.

MeAdy a scris:Este adevarat in mare masura.
Prieteniile se nasc de multe ori din ..nevoi.Apoi evident apar si asteptari ,mai mari sa mai mici..ca in orice fel de relatie interumana.Dar exista si prietenii altruiste...si eu pot da exemplu concret din viata mea.Desi la inceput a fost nevoia de comunicare,atunci cand o relatie de genul asta se intinde pe o perioada mare de timp si nu produce efecte care pot constitui un castig material sau de orice alta natura concreta ..ea incepe sa FIE fara a avea nevoie de anumite gesturi sau cuvinte.Este ca o amprenta pe suflet ..dincolo de orice,pentru ca nu a existat niciodata un interes real.S-a dat si s-a primit fara asteptari in mod special in acest sens.Sa nu uitam si faptul ca si acest gen de relatie se supune si legii conform careia nimic nu este intamplator.Desi aparent ies in evidenta anumite interese mai mari sau mai mici,doua persoane nu ajung niciodata intamplator una in preajma celeilalte.Ele sunt acolo cu un scop dincolo de intelegerea noastra totala si constienta.

Relaţiile interumane s-au schimbat foarte mult de-a lungul istoriei, dar din păcate s-au schimbat în rău. Ele au devenit din ce în ce mai superficiale, pe toate nivelele: la ora actuală, soţia nu mai este soţie, ci iubită; soţul nu mai este soţ, ci prieten. O prietenie nu este ceva rău, dar nu poate fi extrem de profundă.


Căsnicia reprezintă o relaţie cu adevărat profundă, un angajament. Cine nu face un astfel de legământ, rămâne pe un nivel superficial. El nu va putea face niciodată marele salt. Va continua să plutească la suprafaţă, dar marile adâncimi îi vor rămâne necunoscute.


Desigur, scufundarea la mare adâncime este periculoasă. Este normal să fie aşa, căci la suprafaţă omul este foarte eficient. El lucrează ca un robot, fără să fie conştient. Cu cât pătrunzi însă la o adâncime mai mare, cu atât mai lucid trebuie să devii, căci moartea este posibilă la fiecare pas. Teama de profunzime a atras după sine o anumită superficialitate în toate relaţiile interumane. Acestea au devenit juvenile.


Să ai un prieten sau o prietenă, un iubit sau o iubită, poate fi ceva amuzant, dar nu îţi va deschide niciodată poarta către adâncimile fiinţei. Poţi avea relaţii sexuale cu o prietenă, dar iubirea nu va putea creşte pe acest sol. Ea are nevoie de rădăcini adânci. Sexualitatea este posibilă la suprafaţă, dar nu reprezintă altceva decât o activitate biologică, animalică. Ea poate fi frumoasă, dar numai dacă face parte integrantă din iubire. În caz contrar, devine cel mai urât lucru din lume.
Spun „cel mai urât” pentru că ea nu presupune o comuniune, ci doar o atingere reciprocă, urmată de o separare. Corpurile se întâlnesc, dar nu şi sufletele. Aceasta este drama marii majorităţi a relaţiilor de cuplu.

Nu există nimic absolut, pur 100 %, în Realitate, ci doar în imaginaţia unora. Nu există altruism pur sau egism pur, ci doar combinaţii fluctuante. Întotdeauna există un interes, în orice, deoarece interesul motivează, oferă motivaţia acţiunii, şi scopul ei. Fără nici un interes, nu ai avea nici o motivaţie, nici un scop, si nu ai face nimic.
Orice prietenie se bazeaza pe anumite interese comune. Cine crede altceva, acela nu le constientizeaza, dar ele exista. Interesele nu imbraca doar o forma material-financiara, ci si forme nevazute si imateriale, de ordin mental si sufletesc-afectiv.
Cine se aseamana se aduna. De ce ? TOCMAI PENTRU CA AU ANUMITE INTERESE COMUNE ! De ce postam noi aici ? Tocmai... de aia !
Asta nu inseamna ca eu primesc ceva de la Eddy, neaparat, in mod direct, ci ca imi satisfac (implinesc) un interes prin Eddy, prin conditiile oferite de Eddy, de a putea posta pe forumul lui. Pot spune fara jena ca ma folosesc de prietenul Eddyin interesele mele personale, si el se foloseste demine, mai mult sau mai putin constient, si tocmai constientizarea acestui fapt, ca ne suntem de ajutor unul altuia, fara sa comentam si sa ne suparam ca suntem folositi, sudeaza aceasta prietenie, cu flacara puternica a iubirii Ce poate fi mai minunat, decat un grup de prieteni in care fiecare are cate ceva de castigat de pe urma tuturor, si toti au de castigat de pe urma fiecaruia dintre ei ? Si asta in mod normal, natural, firesc, ca un flux continuu in drumul caruia nu exista nici un fel de piedici si blocaje ?
Eu sunt un realist, un super-realist, si nu ma las dus de imaginatii, cu una, cu doua. La a treia mai cedez si eu, sa nu par chiar...neprietenos

kato. a scris:Nu există nimic absolut, pur 100 %, în Realitate, ci doar în imaginaţia unora.

In care Realitate ?

Omul nu poate sa conceapa insemnatatea iubirii absolute si a altruismului.
Aceste sentimente sunt opuse intereselor personale egoismului care sunt trasaturile sale innascute si care i idetermina fiecare miscare.Altruismul dorinta de a se darui celorlalti este daruita de sus si doar putini sunt alesi spre a o cuprinde.
Si in acest caz dat fiind faptul ca altruismul este oricum daruit de sus pentru ce oare trebuie sa ne ostenim atat de mult ,pana la epuizare pentru a il realiza ?



Doar Dumnezeu are puterea sa tranforme natura omului inzestrandu`l cu insusiri cu totul noi .

Adevarul este ca Da ,este abolsut necesara munca grea ,`de jos`.Este nevoie de o rugaciune care sa fie expresia vointei uriase dinapoia ei ,vointa care nu s-ar ivi niciodata fara sa fie depuse aceste eforturi,care duc la recunoasterea neputintei omenesti.
Credinta si pregatirea omului ,consolidate de `jos in sus` pregatesc terenul pentru raspunsul dat de Dumnezeu de sus.Doar astfel este gata omul sa accepte noile caracteristice care constituie impreuna Sufletul.


A ne masura impotriva fiecarei celule din noi de a`si schimba natura,impotrivirea intregii fiinte de a abdica in fata altruismului care apartine LUI,conduce la ingenunchiere si la rugaciunea spre obtinerea unui miracol.
Din mijlocul disperarii si al infrangerii potentialului uman se intareste credinta in atotputernicia lui Dumnezeu care raspunde doar la supliciul venit din adancul inimii.,purtandu`l spre altruism,dorinta de a se darui celorlalti din afara lui.
In urma aceste metamorfoze omul este apropiat de Creatorul sau.

În Realitatea aia reală, nu în cea virtuală !

REALITÁTE = existenţă efectivă, obiectivă; fapt concret, lucru real, stare de fapt; p. ext. adevăr. Loc. adv. În realitate = de fapt, efectiv, în adevăr.
( Fil.; la sg.) Materia care există în afara conștiinţei omenești și independent de ea. Din fr. réalité, lat. realitas, -atis, germ. Realität.
1) Existenţă obiectivă; stare reală.
2) Lucru concret, care există în mod real.
3) Caracter real.
4) Lume înconjurătoare, existentă în afara conștiinţei umane și independent de ea.

REÁL = 1. Care are o existență obiectivă, independentă de conștiință sau de voință, care există în realitate; obiectiv, adevărat. (Substantivat, n.) Ceea ce există, ceea ce este real; realitate.
2. De netăgăduit; efectiv, indiscutabil, veritabil.
Din lat. realis, it. reale, germ. real, fr. réel.

PRIETENÍE = sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug.
Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva.
Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune.

Ce părere ai despre aceste definiţii preluate din Dex ?
Este prietenia ceva... real, sau nu ?
Există în Realitate o prietenie absolută, pură,100 % ?

kato. a scris:REALITÁTE = existenţă efectivă, obiectivă; fapt concret, lucru real, stare de fapt; p. ext. adevăr. Loc. adv. În realitate = de fapt, efectiv, în adevăr.
( Fil.; la sg.) Materia care există în afara conștiinţei omenești și independent de ea. Din fr. réalité, lat. realitas, -atis, germ. Realität.
1) Existenţă obiectivă; stare reală.
2) Lucru concret, care există în mod real.
3) Caracter real.
4) Lume înconjurătoare, existentă în afara conștiinţei umane și independent de ea.

REÁL = 1. Care are o existență obiectivă, independentă de conștiință sau de voință, care există în realitate; obiectiv, adevărat. (Substantivat, n.) Ceea ce există, ceea ce este real; realitate.
2. De netăgăduit; efectiv, indiscutabil, veritabil.
Din lat. realis, it. reale, germ. real, fr. réel.

PRIETENÍE = sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug.
Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva.
Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune.

Ce părere ai despre aceste definiţii preluate din Dex ?
Este prietenia ceva... real, sau nu ?
Există în Realitate o prietenie absolută, pură,100 % ?

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.
Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi."
În aceste două porunci se cuprinde toată Legea .
Daca acestea nu sunt de atins ...ce sa mai vorbim de prietenie absoluta.
Adevarul este ca omul inca nu atins o asemenea stare ,sau cel putin majoritatea .

De aceea cei care au atins o asemenea stare sunt cei despre care se spune ca sunt mai rari ca aurul curat ,mai scumpi ca aurul din Ofir.
Tinand cont de starea actuala a lumii ,nici nu incape vorba de prietenie pura.E departe.


Natura umana este egoism absolut .Prin urmare ce ar trebui sa cercetam cu adevarat este modul de schimbare a naturii noastre,in daruire.

"Natura umana este egoism absolut .Prin urmare ce ar trebui sa cercetam cu adevarat este modul de schimbare a naturii noastre,in daruire."

Daca natura umana ar fi egoism absolut, si un om ar vrea sa daruiasca ceva, asta ar insemna ca ar trebui sa isi schimbe natura sa umana, cu alta, neumana. Si totusi oameni care daruiesc, exista, desi nimeni nu daruieste nimic in mod absolut altruist, dar exista dovada, si aici, de fata, ca nu toti oamenii sunt... egoisti in mod absolut.
Hmmm.... oare sa fim noi, si altii ca noi... inumani ? Un fel de extraterestrii cu memoria originii lor stearsa, implantati printre ei, egoistii absoluti umanoizi ?
E si asta o... posibilitate, o ipoteza

kato. a scris:"Natura umana este egoism absolut .Prin urmare ce ar trebui sa cercetam cu adevarat este modul de schimbare a naturii noastre,in daruire."

Daca natura umana ar fi egoism absolut, si un om ar vrea sa daruiasca ceva, asta ar insemna ca ar trebui sa isi schimbe natura sa umana, cu alta, neumana. Si totusi oameni care daruiesc, exista, desi nimeni nu daruieste nimic in mod absolut altruist, dar exista dovada, si aici, de fata, ca nu toti oamenii sunt... egoisti in mod absolut.
Hmmm.... oare sa fim noi, si altii ca noi... inumani ? Un fel de extraterestrii cu memoria originii lor stearsa, implantati printre ei, egoistii absoluti umanoizi ?
E si asta o... posibilitate, o ipoteza

Oamenii ar trebui sa isi schimbe natura lor egoista in una Dumnezeiasca : Daruirea.

Bineinteles ca sunt oameni care daruiesc. Dar ei daruiesc pentru a primi.
Aceasta daruire nu este deloc una Dumnezeiasca ci pur egoista .
De aceea singurul spatiu de lucru al omului ar trebui sa fie in intentia din spatele actiunilor sale.
Daca se verifica atent acolo,se poate schimba natura sa pur egoista.

"Bineinteles ca sunt oameni care daruiesc. Dar ei daruiesc pentru a primi. Aceasta daruire nu este deloc una Dumnezeiasca ci pur egoista."

Dar... In plan terestru actioneaza Legea Compensarii, in toate cele. Nimic nu se castiga, nimic nu se pierde, totul se ...transforma ! Deci castigul si pierderea, per global, sunt evident... aparente si iluzorii.
Altfel spus : oricat de egoist sau altruist ai gandi, aici, in planul vietii umane terestre, tu de fapt, NU POTI CASTIGA SAU PIERDE NIMIC, ORICE AI FACE ! Tu simti rezultatele transformarii prin senzatii si sentimente placute sau neplacute. Aceste trairi emotionale orienteaza gandirea si comportamentul oamenilor, in sensul obtinerii placerii si evitarii neplacerii. Si cei care au impresia ca pot castiga sau pirrde ceva, se zbat toata viata sa castige, si sa ...nu piarda
Intentia este, intr-adevar, singura care conteaza, caci ea, de fapt orienteaza si actele comportamentale intr-o anumita directie si sens.

"De aceea singurul spatiu de lucru al omului ar trebui sa fie in intentia din spatele actiunilor sale. Daca se verifica atent acolo,se poate schimba natura sa pur egoista."

In esenta noi 2 spunem cam acelasi lucru, dar il privim din puncte de vedere diferite, si par a fi lucruri diferite.
Orice ai face, ceea ce faci este in conformitate cu gandirea ta. gandirea precede actiunea. Deci, daca trebuie efectuata o transformare, ea poate fi efectuata doar la nivel de gandire, si comportamentul se va transfiorma si el in mod automat, urmand gandirea, caci el de fat reflecta in totalitate si fidel gandirea. Altfel spus, nu poti efectua transformari la nivel de comportament, daca ele nu au fost efectuate inainte in gandire.
Pentru a schimba comportamentul, trebuie transformat modul de a gandi. Alta cale nu exista !
Dar orice transformare ai induce tu sau eu in gandirea celor care ne citesc, nimeni de fapt nu va castiga sau pierde nimic din aceasta transformare, in mod real, ci doar in aparenta !
Este putin ...amuzant, nu-i asa ?

kato. a scris:"Bineinteles ca sunt oameni care daruiesc. Dar ei daruiesc pentru a primi. Aceasta daruire nu este deloc una Dumnezeiasca ci pur egoista."

Dar... In plan terestru actioneaza Legea Compensarii, in toate cele. Nimic nu se castiga, nimic nu se pierde, totul se ...transforma ! Deci castigul si pierderea, per global, sunt evident... aparente si iluzorii.
Altfel spus : oricat de egoist sau altruist ai gandi, aici, in planul vietii umane terestre, tu de fapt, NU POTI CASTIGA SAU PIERDE NIMIC, ORICE AI FACE ! Tu simti rezultatele transformarii prin senzatii si sentimente placute sau neplacute. Aceste trairi emotionale orienteaza gandirea si comportamentul oamenilor, in sensul obtinerii placerii si evitarii neplacerii. Si cei care au impresia ca pot castiga sau pirrde ceva, se zbat toata viata sa castige, si sa ...nu piarda
Intentia este, intr-adevar, singura care conteaza, caci ea, de fapt orienteaza si actele comportamentale intr-o anumita directie si sens.

"De aceea singurul spatiu de lucru al omului ar trebui sa fie in intentia din spatele actiunilor sale. Daca se verifica atent acolo,se poate schimba natura sa pur egoista."

In esenta noi 2 spunem cam acelasi lucru, dar il privim din puncte de vedere diferite, si par a fi lucruri diferite.
Orice ai face, ceea ce faci este in conformitate cu gandirea ta. gandirea precede actiunea. Deci, daca trebuie efectuata o transformare, ea poate fi efectuata doar la nivel de gandire, si comportamentul se va transfiorma si el in mod automat, urmand gandirea, caci el de fat reflecta in totalitate si fidel gandirea. Altfel spus, nu poti efectua transformari la nivel de comportament, daca ele nu au fost efectuate inainte in gandire.
Pentru a schimba comportamentul, trebuie transformat modul de a gandi. Alta cale nu exista !
Dar orice transformare ai induce tu sau eu in gandirea celor care ne citesc, nimeni de fapt nu va castiga sau pierde nimic din aceasta transformare, in mod real, ci doar in aparenta !
Este putin ...amuzant, nu-i asa ?

Gandirea nu este decat un plan de reflexie individuala si formala a ceea ce poate fi cunoscut de Cunoastere sau de Spirit; ea se misca intotdeauna intre un subiect mental, sau cel care gandeste, si un obiect mental, sau ceea ce se reflecta in gandire. Dar ceea ce se reflecta in gandire, nu este asimilat de ea decat in forma sa mentala, nu in forma sa concreta - fie corporala, fie subtila - si nici in realitatea sa supra-formala, spirituala si universala.


Astfel, gandirea este o oglinda psihica si rationala a tuturor lucrurilor inteligibile, oglinda ce nu devine niciodata ceea ce reflecta. Gandirea nu ii permite celui care gandeste sa asimileze, doar prin ea, realitatea obiectului mental : ea ramane cunoasterea simbolica a lucrurilor, cunoastere ce il apropie pe ganditor de ele, dar nu il identifica efectiv cu ele. Gandirea face sa dainuie inca dualismul intre subiect si obiect intr-o asemenea masura incat omul, care nu se cunoaste pe sine insusi decat prin ea, nu se cunoaste cu adevarat si nu reprezinta pentru el insusi decat propria sa forma mentala, gandul sau imaginea pe care si-o face despre sine.


Acest dualism, inerent gandirii, este cauza indoielii si a erorii ; Spiritul, dimpotriva, este unitatea reala a subiectului si a obiectului de cunoscut, iar aceasta unitate este certitudinea, adevarul cunoasterii.


Adevarul nu ar putea fi gasit doar prin gandire, adica prin intermediul unei facultati care, datorita naturii sale dualiste, nu poate depasi cu totul abisul propriilor indoieli. In schimb, omul nu poate gasi Adevarul fara ajutorul gandirii, pentru ca el este o fiinta ganditoare si daca gandirea nu ar avea nici un raport cu Adevarul, omul nu ar avea nici o legatura constienta cu el. Un lucru este sigur : notiunea mentala de Adevar exista; gandirea il opune erorii si il identifica cu conceptul de Real. Aceasta indica, un raport intre gandire si AdevaR, "raport" care,nu este altceva decat Spiritul. Spiritul este acela care conduce la Adevar.


Gandirea este linia de unire intre om si Spirit, dar se interpune intre ei, in acelasi timp ca un obstacol din cauza dualismului sau "organic", ale carui expresii sunt indoiala si eroarea; de asemenea, gandirea nu ar putea sa depaseasca eroarea si sa se integreze in Adevar fara a se conforma Spiritului si, in final, sa dispara in el.

"Astfel, gandirea este o oglinda psihica si rationala a tuturor lucrurilor inteligibile, oglinda ce nu devine niciodata ceea ce reflecta."

Din fericire, nu exista nici o problema de ...gandire, ci doar de acces la Gandire. La fel cum nu exista nici o problema de perceptie, ci doar de acces la Perceptie. Problemele oamenilor provin toate din limitarile care le sunt impuse, aici, in mod conditionat, atat ca model de viata, cat si ca rezultat (efect) al gandirii (intentiilor) lor anterioare.
Culmea este faptul ca, atunci cand omul depaseste conditionarea sa umana privind perceptia, si gandirea sa se transforma, pe masura acelei deschideri. Este ca un joc : cu cat vezi mai mult si mai bine, cu atat intelegi mai bine cine esti, unde te afli, cine sunt ceilalti, ca la ... baba oarba... Gandirea este mai mult decat o oglinda, si asta nu inteleg oamenii, deoarece nu au cum sa perceapa, in mod normal, aceasta realitate. GANDIREA ESTE CREATOARE, ESTE CREATORUL ! "MIND IS THE BUILDER!" Asta repeta Edgar Cayce, in mod repetat si expasperant, tuturor, dar nimeni nu il prea... intelegea....
Mind is the buider ! Mintea acuzata de majoritatea falsilor Invatatori ca face prostii si o ia razna, este, de fapt totul, caci ea creeaza totul, si transforma totul ! Ea nu este, in sine, oglinda, ci constienta este oglinda ! Si, cu cat constienta se trezeste tot mai mult, cu atat oglinda va reflecta tot mai complet si mai fidel Realitatea creata de .... Minte !
Mind is the Builder !

Daca avem iubire fata de prieteni si atributul iubirii, regula spune ca ne dorim sa vedem virtutea prietenului si nu defectele sale.



Astfel, daca vad orice defect al prietenului, e un semn ca defectul nu il caracterizeaza pe prieten, ci pe mine. Asta inseamna ca am afectat iubirea de prieteni, de aceea vad doar defectele.



Deci nu e nevoie sa vad cum prietenul se corecteaza, ci eu insumi am nevoie de corectie. Dupa ce ma corectez, voi vedea virtutea prietenului si nu defectele.
Se spune: „Dumnezeu a facut oamenii drepti, dar ei au luat mai multe cai” (Eclesiatul, 7;29). Daca noi percepem lumea in functie de calitatile, gandurile si dorintele noastre, nu vom fi capabili sa scapam de nesfarsitele noastre pretentii si nu vom reusi sa ajungem la o intelegere, la un numitor comun. Intotdeuna exista in mintea noastra porniri egoiste care nu ne dau odihna si ne fac sa ne agitam inutil.
Judec lumea in functie de defectele mele .
Totul depinde de mine si trebuie sa inclin toata lumea spre scara mea de valori. Daca ma corectez pe mine, voi observa ca am corectat totul.

Lumea imi este descrisa ca fiind plina de calitati diferite, de diferente, dar asta se intampla pentru ca eu nu am atins intelegerea si conexiunea dintre toate calitatile, dorintele si gandurile din interiorul meu.

Deci eu vad o lume atat de mare si de complicata, dar o privire corecta ma va ajuta sa conectez suma acestor detalii din interior, pentru ca tot ce vad in exteriorul meu se afla de fapt in interiorul meu. Eu percep totul prin prisma gandurilor si dorintelor mele egoiste, de aceea vad atat de multe componente diferite in lume. Dar daca unesc toate aceste atribute in interiorul meu, atunci toate atributele fuzioneaza in armonie sub forma unui intreg, ca o lume integrala, un singur sistem. Toti trebuie sa ajungem la o asemenea perceptie asupra lumii.