Jurnal thats_life ( eddy)

Ne încurajaţi mereu să „fim prezenţi“, să „fim observatori“. Dar poate cu adevărat o conştiinţă care este martor să cânte, să danseze, să guste viaţa? Un „martor“ nu este mai degrabă un spectator al vieţii şi niciodată un participant?

Mintea este hărăzită să ridice această întrebare mai devreme sau mai târziu, pentru că minţii îi e teamă ca tu să devii martor. De ce minţii îi este atât de frică de acest lucru? Pentru că a deveni martor înseamnă moartea minţii. Mintea este cea care face – vrea să facă –, iar a fi martor este o stare de a nu face nimic. Minţii îi e frică pentru că „dacă devii martor, ea nu va mai fi de folos“. Iar aceasta are dreptate într un fel.

Odată ce martorul se iveşte în tine, mintea trebuie să dispară, aşa cum atunci când aduci lumină în camera ta întunericul trebuie să dispară; este inevitabil. Mintea poate exista numai dacă rămâi în somn, pentru că mintea este o stare de visare, iar visele pot exista numai în somn.

Devenind martor, nu mai eşti în stare de reverie; eşti treaz. Devii pe deplin conştient – atât de limpede precum cristalul, atât de tânăr şi proaspăt, atât de vital şi puternic. Devii o flacără foarte intensă, ca şi cum ar arde la ambele capete. În acea stare de intensitate, lumină, conştiinţă, mintea moare, mintea se sinucide.

De aceea, minţii îi este frică, iar mintea va crea multe probleme pentru tine. Va ridica multe, multe întrebări. Te va face să eziţi să sari în necunoscut; va încerca să te tragă înapoi. Va încerca să te convingă: „Cu mine eşti în siguranţă; cu mine eşti la adăpost, eşti bine păzit. Am grijă de tine. Cu mine eşti eficient, îndemânatic. În clipa în care mă părăseşti, trebuie să părăseşti şi toată cunoaşterea ta şi va trebui să laşi toate siguranţele tale. Va trebui să dai jos armura şi te vei duce în necunoscut. Îţi asumi un risc care nu este necesar şi nu ai nici un motiv“. Ea va încerca să aducă raţionamente frumoase.

Acesta este unul dintre raţionamentele care se întâmplă aproape fiecărui om care meditează. Nu tu pui întrebarea; este mintea, inamicul tău, cea care pune întrebarea prin tine.


Dar poate cu adevărat o conştiinţă care este martor să cânte, să danseze să guste viaţa?“

Da! De fapt numai o conştiinţă care este martor poate cânta, dansa şi gusta viaţa, cu adevărat. Ţi se va părea un paradox – şi este! Dar tot ce este adevărat este mereu paradoxal. Adu ţi aminte: dacă adevărul nu este paradoxal, atunci nu este de fapt adevăr, este altceva.

Paradoxalul este o calitate de bază, intrinsecă, a adevărului. Lasă această idee să se cufunde pentru totdeauna în inima ta: adevărul este paradoxal.

Deşi nu toate paradoxurile sunt adevăruri, toate adevărurile sunt paradoxale. Adevărul trebuie să fie un paradox pentru că trebuie să aibă ambii poli – negativ şi pozitiv –, plus o transcendenţă.

Trebuie să fie viaţă şi moarte, plus încă ceva. Prin „plus“ mă refer la transcenderea amândurora – da sau nu. Acesta este paradoxul ultim


Postat 20 January 2011 - 04:03 PM

Tot ceea ce facem in aceasta lume urmareste automat dorintele noastre egoiste. Nu ne dam seama ca tot ceea ce facem 24 de ore pe zi serveste ego-ului nostru. Credem ca ne delectam cel putin o ora pe zi dar de fapt lucram pentru egoismul nostru tot timpul. Asta se intampla subconstient.


Postat 22 January 2011 - 03:08 AM

Pune pe oricine sa-ti descrie esenta materialului, spiritualului si a sufletului si vei primi mii de raspunsuri diferite. Niciunul dintre aceste raspunsuri, totusi, nu va fi defintiv sau hotarator. Asta pentru ca vorbim despre o “realitate” care ne este ascunsa. Omenirea este constant, in cautarea realitatii, dar nimeni nu este in stare sa arate ceva clar, precis si practic.

Aceasta cautare nu se raporteaza la stiinta, intrucat noi nu percepem realitatea ascunsa cu simturile noastre. De asemenea, nu se raporteza nici la religie, intrucat aceasta nici macar nu-si propune sa descopere ceea ce este ascuns. Filosofia totusi, isi doreste sa deduca ceea ce se afla deasupra naturii noastre mijlocindu-se de mintea umana. Asta nu este posibil, dar filosofii se bazeaza pe capacitatile mintii de a obtine ceea ce se afla deasupra ei.

“Filosofia” esta formata din eforturile oamenilor ce-si doresc sa descopere lumea spirituala fara sa se schimbe ei insisi. Asta, de asemenea, nu este posibil intrucat realitatea este revelata prin dorintele noastre si prin simturile noastre. Daca ceea ce descoperim poate fi masurat sau verificat si aceasta informatie poate fi oferita si altora, atunci aceasta este stiinta.

Daca nu exista simturi in lumea ascunsa, banuielile persoanei vor fi fantezie mai degrab, decat stiinta. Asa cum am spus, nu strica sa visezi, dar nu lasa visul sa treaca drept adevar. Pentru acest motiv, cuvantul “filosofie” a dobandit un inteles dispretuit al unei irealitati confuze.

Incercarile Filosofiei De A Descoperi Realitatea


Postat 22 January 2011 - 03:34 AM

Dăruieşte, dăruieşte de dragul dăruirii.

Împărtăşeşte, de dragul împărtăşirii.

Nu cere nimic în schimb, pentru că atunci devine o afacere, iar dragostea nu este o afacere. De fapt, nu trebuie să fii îngrijorat dacă ceva ţi se va întoarce sau nu, pentru că actul de a dărui este un asemenea extaz în sine, încât de ce să-ţi mai pese dacă vei primi ceva în schimb sau nu? Fii îndatorat persoanei care primeşte ceva din partea ta. Să nu crezi că ea îţi datorează ceva ţie. Acest lucru este greşit, cu totul greşit. Acest efort disperat de a te agăţa are ceva în comun cu gândirea omului nefericit.

Tu poţi fi la fel de vast ca Dumnezeu, dar acest lucru este posibil numai dacă începi să dăruieşti. Nu se pune problema lucrurilor pe care le dăruieşti; un zâmbet sau un gest ajung. Nu te costă nimic să iubeşti, să fii bun şi, totuşi, recolta este bogată – o mie de flori vor începe să înflorească în fiinţa ta.


Postat 23 January 2011 - 03:50 AM

Cand esti trist iti vine sa dormi si sa uiti.Iti vine sa iti culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeste,sau daca esti singur si nu ai pe nimeni,sa ti`l culci pe palmele tale.Da ! Iti vine sa dormi cand esti trist.Si sa uiti...
Dar cand te trezesti ?Iar esti trist si nu mai poti sa adormi din nou...


Postat 23 January 2011 - 11:03 PM

Viaţa e ca o scenă în care tu joci, dar eşti şi spectator

Actoria este cea mai spirituală dintre profesii pentru simplul motiv că actorul trebuie să se afle într-o stare paradoxală: el s-a identificat cu personajul pe care îl interpretează, dar cu toate acestea a rămas un privitor.

Dacă îl joacă pe Hamlet, atunci trebuie să se implice total în acest lucru, trebuie să uite de el, însă în interiorul său trebuie să rămână spectator, un simplu privitor. Dacă se identifică total cu Hamlet, atunci vor apărea probleme. Actorul adevărat trebuie să existe într-o stare de paradox: trebuie să joace ca şi când ar fi ceea ce interpretează, dar să şi ştie în sinea sa că nu este ceea ce joacă. Acesta este motivul pentru care spun să actoria este una dintre cele mai spirituale profesii.

Adevărata persoană spirituală îşi transformă întreaga viaţă în actorie. Atunci, întreaga lume este doar o scenă, iar toţi oamenii sunt numai actori care joacă într-o piesă. Dacă trebuie să interpretezi rolul unui cerşetor, atunci trebuie să faci acest lucru cu mare măiestrie, iar, dacă vei juca rolul unui rege, vei încerca, pe cât posibil, să-l interpretezi cât mai bine. Dar cerşetorul ştie că nu este ceea ce pare, şi la fel se întâmplă cu regele.

Dacă cerşetorul şi regele ştiu că: „Ceea ce fac este pură actorie, nu sunt eu, nu reprezintă realitatea mea“, atunci ambii ajung în centrul fiinţei lor, într-o stare pe care o numesc stare de martor. Atunci, ei interpretează anumite scene şi sunt martorii lor în acelaşi timp.

Aşadar, actoria este, cu siguranţă, una dintre cele mai spirituale profesii, iar toate persoanele spirituale nu sunt altceva decât actori. Întregul pământ este scena lor, iar întreaga viaţă este o dramă pusă în scenă.

Postat 23 January 2011 - 11:19 PM

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. (J.L.Borges)


Postat 23 January 2011 - 11:31 PM

Omul nu a învăţat încă să guste frumuseţea singurătăţii. El caută mereu să se angajeze într-o relaţie, să fie cu cineva - cu un prieten, cu un părinte, cu o soţie sau un soţ, cu un copil... cu cineva. El a creat societăţi, cluburi. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Însă toate acestea sunt necesare pentru a-l face să-şi uite singurătatea. Fiind în mijlocul acestor mulţimi, încerci să uiţi ceva, ceva de care îţi aminteşti uneori în întuneric: că te-ai născut singur, că vei muri singur, că, indiferent ce ai face, trăieşti singur.
În momentul în care simţi că nu mai eşti dependent de nimeni, în fiinţă ţi se instalează o linişte profundă, o relaxare lipsită de febrilitate şi tensiune. Dar asta nu înseamnă că atunci vei înceta să iubeşti. Din contră, vei cunoaşte pentru prima dată o nouă dimenisune, o nouă calitate a iubirii, o iubire care nu se mai limitează la cuvinte, şi care se apropie mai degrabă de prietenie pură.

Iubirea adevărată (pură, spirituală) este prietenia. Nu ceri nimic, nu oferi nimic şi intervii numai din necesitate.


Postat 23 January 2011 - 11:42 PM

Daca mandria te impinge catre fapte nebune
si daca ai in inima ganduri rele...
pune mana la gura.

Caci baterea laptelui aduce smantana,
scarpinarea nasului da sange,
si stoarcerea maniei da certuri.

Postat 24 January 2011 - 08:40 PM

Daca vezi un om care se crede intelept,poti sa ai mai multa nadejde pentru un nebun,decat pentru el !


Postat 24 January 2011 - 08:59 PM

Ce înseamnă ambiţia?

`Ambiţia este infecţioasă. Evită persoanele ambiţioase, altfel nervozitatea lor te va contamina şi pe tine, aşa se va întâmpla. Este posibil să începi să te îndrepţi într-o direcţie pe care nu ai ales-o, poţi începe să faci lucruri la care nu te-ai gândit vreodată că ai să le faci, doar pentru că te-ai aflat în compania unei persoane ambiţioase.

Doar priveşte-ţi viaţa – aproape totul s-a petrecut din întâmplare. Nu este esenţială, este doar întâmplătoare. Tatăl tău voia ca tu să te faci medic, aşa că asta eşti acum. Apoi şi-a dorit ca tu să fii un medic cu renume, iar ambiţia lui a fost împlinită. El te-a folosit pentru a-şi împlini ambiţiile. Aceasta nu este dragoste – aceasta este exploatare.

Ambiţia este cauza nebuniei. Încearcă să înţelegi ambiţia; efortul tău de a fi cineva te va înnebuni. Fii un nimeni şi apoi nu va mai fi nici o problemă. Renunţă la ambiţie şi începe să trăieşti, pentru că o persoană ambiţioasă nu poate să trăiască; ea amână mereu acest moment. Adevărata sa viaţă va fi mereu mâine, iar mâine nu vine niciodată.

O persoană ambiţioasă este mereu grăbită, aleargă mereu după ceva ce abia simte că este acolo şi niciodată nu ajunge la acel lucru. Este ca un fel de orizont, nu există, ci doar apare. O persoană lipsită de ambiţii trăieşte acum, iar a fi acum aici înseamnă a fi sănătos la minte. A fi prezent în întregime în acest moment înseamnă a fi sănătos la minte.`


Postat 25 January 2011 - 12:45 AM

Acceptarea a tot fara a pune sub judecata gandului ,cum o putem numi oare ?

Ce este raul si ce este binele ?

Exista raul si binele ?

Sau acestea sunt anulate atunci cand acceptarea a tot ca un tot ia chip in tine ?

Ce este actiunea si reactia ?

Cand actionam,suntem constienti si cand reactionam nu ?

E.Tolle povesteste un pic din viata lui si spune ca -

`Într-o noapte, la puţin timp după ce împlinisem 29 de ani, m-am trezit spre dimineaţa cuprins de un sentiment de panică totală. Mă mai trezisem de nenumărate ori înainte cu acest sentiment, dar de data asta era mai intens ca niciodată. Liniştea nopţii, contururile vagi ale mobilei în camera întunecată, zgomotul îndepărtat al trenului care trecea pe lăngă casa mea – totul părea atât de străin, de ostil şi de lipsit de orice sens, încât mi-a produs o aversiune profundă faţă de lume. Cel mai odios lucru era, totuşi, propria mea existenţă. Ce rost avea să continui această luptă permanentă?
Simţeam cum o profundă dorinţă de autodistrugere, de nonexistenţă devine mult mai puternică decât dorinţa, instinctivă, de a continua să trăiesc.
„Eu nu mă mai pot suporta pe mine însumi”. Acesta era gândul care contiunua să se deruleze în mintea mea. Apoi, dintr-o dată, am sesizat ciudăţenia lui. „Sunt eu o Fiinţă sau două? Dacă cu nu mă mai pot suporta pe mine însumi, atunci trebuie să existe două fiinţe în mine: «eu» şi «mine însumi», cu care «eu» nu mai pot trăi”. „Poate că”, m-am gândit eu, „numai una dintre ele este reală”.
Am fost atât de uimit de această stranie descoperire, încât mintea mea s-a oprit în loc. Eram perfect conştient, dar nu mai aveam gânduri. Apoi m-am simţit atras în ceea ce semăna cu un vârtej de energie. La început a fost o mişcare lentă, care apoi s-a accelerat. Am fost cuprins de o frică intensă, şi corpul meu a început să tremure. Am auzit cuvintele „nu te împotrivi” ca şi cum ar fi venit de undeva din pieptul meu. Simţeam că sunt tras într-un gol. Mă simţeam ca şi cum golul se afla mai degrabă în mine decât în afara mea. Dintr-o dată, nu a mai existat nici urmă de frică şi m-am lăsat să alunec în acel gol. Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat după aceea.
Am fost trezit de ciripitul unei păsări din faţa geamului meu. Nu mai auzisem până atunci un aşa sunet.`


Pe mine ma intereseaza ce anume l-a trezit ? Ce anume l-a adus in starea aceea ?
Vedem toata starea lui ,toate sentimentele de care a fost incercat de`alungul anilor,si totusi de ce ?
De unde aceasta stare ?
Gandurile toate care existau in mintea lui de unde veneau ? Este mintea o masina creatoare de ganduri ? Sau mintea doar primeste aceste `semnale` ,trairi,senzatii,sentimente,care sunt transformate in ganduri iar apoi in cuvinte.Gandul rasuna in cap ca un cuvant rostit cu voce tare.
Cine a fost deasupra tuturor starilor lui ? Cine a creat in el toata aceasta determinare ?
Tot ce a trait acest om ,tot ce s-a gasit in el ...l-a trezit la un moment dat intr`o noua `dimensiune` de intelegere si perceptie a vietii.

Dar este aceasta meritul lui ?

Dupa cum explica el din viata lui ,ne arata o intamplare,cum ca pur si simplu s-a intamplat ceva fenomenal .Inexplicabil si pentru el la momentul acela.
Mintea nu vrea decat sa ne tina captivi . O a doua voce ii spune la un moment dat `nu te impotrivi`.
Aceasta voce o numim noi ...cum ? Sine ?
Sau este vocea Celui ce cheama la El tot ce a plecat si emanat din El ?

`Sinele`- este un cuvant atribuit...cui ?
Inexplicabilului !
Celui nevazut.
Nimeni nu poate spune vreodata si sa cuprinda cu mintea ce este de fapt dincolo de existenta,sau daca vreti existenta insasi .
Cand ne intoarcem cat de mult putem catre Unul din care au plecat toate lucrurile,vom incerca sa trecem si de El,si vom ajunge la -NIMIC.
Ce este Nimicul ?

Am citit Puterea prezentului,cu ceva timp in urma .
Bineinteles ca se prea poate sa nu fi inteles nimic din toate cate am citit.


Pe mine ma intereseaza un lucru la Tolle- ii apartine momentul trezirii ???
Sau a fost condus catre acest moment de o forta superioara ????


Postat 26 January 2011 - 01:03 AM

Puterea prezentului.

Ce inseamna asta ?

Aceasta este o stare .
Numiti`o cum vreti...nu conteaza ce nume ii veti da acestei stari-CONSTIINTA

Ideea este ca - ESTE O STARE.

Din toata experienta mea,umila mea experienta pe care am si impartasit`o cuiva nu de mult,discutand despre toate acestea i-am spus:

Am gasit raspunsul la intrebarea- Cine sunt eu .
Eu sunt o stare. O stare de a fi . O stare.

Daca va analizati bine,veti vedea ca indiferent de ce anume simtiti in fiecare moment al vietii este de fapt o stare.

OK.Tu esti Constient imi spui-asta este Starea de a fi Constient. Poti sa fii cat de Constient ai fi- esti in starea de Constienta.

Acest a fi- existenta insasi este Starea de a fi.
Imi este destul de greu sa spun in cuvinte tot ceea ce simt in legatura cu asta...dar poate ca unii dintre voi simtiti ce simt si eu.

Omul este o stare.

Daca devii constient ,daca devii prezent ca si un Tolle- vei fi tot o stare. Vei fi !
Esti- si nimic mai mult.
Asta am experimentat eu in starea mea de prezenta.

Am constat ca in starea mea de prezenta -sunt o stare de prezenta-esenta fiind starea,nu prezenta-sau invers.Prezentul este numele pe care il dau starii in care ma aflu.

Poti fi prezentul insusi ? Si daca voi fi prezentul insusi,starea va exista ? va disparea? sau vor coexista in acelasi timp .
Este prezentul o stare ?



Sunt satul pana peste cap de interpretari ,asa ca va rog daca se poate sa incercati sa intelegeti cat puteti mai bine ce am vrut sa spun si sa veniti si voi cu parerile.
Nu gasesc la acest moment cuvinte mai potrivite pentru a spune ce simt eu despre aceste toate scrise mai sus.

Cuvintele acestea si cele anterioare arata un pic din Golul meu interior.
Sunt tot atat de gol cum a fost si Tolle inainte de momentul trezirii !
Dar daca nu era acel `gol`,nu ar mai fi avut loc umplerea ,nu ?
Cine a pus acest `gol` in mine? in tine ? in toti ?

Dar hai ca trec de la una la alta.
Deci...daca va face placere,sa impartasiti un pic din trairile voastre referitor la ce am spus mai sus..astept cu placere interventiile voastre.


Postat 26 January 2011 - 01:26 AM

Cel ce m-a Creat are tot timpul si toata rabdarea ca eu sa ajung asemenea LUI.
Ma iubeste si ma accepta asa cum sunt,cu toate greselile mele.


Postat 26 January 2011 - 09:38 PM

Nu putem fi de acord(nu ne putem accepta) unii cu altii decat daca impartasim aceleasi idei !?

Oare dincolo de tot ce stim nu suntem noi o singura fiinta !?

De ce nu putem depasi toate aceste - `contradictii` !?

Daca tu cunosti si eu nu cunosc nimic- ma desparte asta de tine la nivel spiritual ?

Oare nu suntem animati toti din aceasi sursa de energie !?

Dincolo de mintea care interpreteaza nu sta una si aceasi fiinta in fiecare dintre noi !?!


Postat 26 January 2011 - 10:20 PM

Cunostinta ingamfa pe cand dragostea zideste !

Postat 27 January 2011 - 01:13 AM

Nu fi prea neprihanit si nu te arata prea intelept; pentru ce sa te pierzi singur.
Dar nu fi nici peste masura de rau si nu fi fara mine; pentru ce vrei sa mori inainte de vreme ?

Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru desupt ceruri isi are ceasul lui.
Nasterea isi are vremea ei, si moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui, si smulgerea celor sadite isi are vremea ei.
Uciderea isi are vremea ei, si tamaduirea isi are vremea ei; darimarea isi are vremea ei, si zidirea isi are vremea ei;
plinsul isi are vremea lui, si risul isi are vremea lui; bocitul isi are vremea lui, si jucatul isi are vremea lui;
aruncarea cu pietre isi are vremea ei, si stringerea pietrelor isi are vremea ei; imbratisarea isi are vremea ei, si departarea de imbratisari isi are vremea ei;
cautarea isi are vremea ei, si perderea isi are vremea ei; pastrarea isi are vremea ei, si lepadarea isi are vremea ei;
ruptul isi are vremea lui, si cusutul isi are vremea lui; tacerea isi are vremea ei, si vorbirea isi are vremea ei;
iubitul isi are vremea lui, si uritul isi are vremea lui; razboiul isi are vremea lui, si pacea isi are vremea ei.

Ce este omul se cunoaste dupa numele care i sa dat demult; se stie ca este din pamant si nu poate sa se judece cu Cel ce este mai tare decat el.
Caci chiar daca face multa vorba,care doar inmulteste desertaciunea .ce folos are omul din ea ?

Caci cine stie ce este bine pentru om in viata ,in toate zilele vietii lui de vietuire desarta pe care le petrece ca o umbra ?
Si cine poate sa spuna omului ce va fi dupa el sub soare ?`

Solomon- Eclesiastul




Un nou capitol din viata mea se incheie aici !
Las aceste lucruri in urma pentru ca altele noi sa isi faca loc in viata mea !

Sunt spectatorul unui film in care eu joc rolul principal !



Postat 27 January 2011 - 04:39 PM

thats_life a scris:Nu fi prea neprihanit si nu te arata prea intelept; pentru ce sa te pierzi singur.
Dar nu fi nici peste masura de rau si nu fi fara mine; pentru ce vrei sa mori inainte de vreme ?

Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru desupt ceruri isi are ceasul lui.
Nasterea isi are vremea ei, si moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui, si smulgerea celor sadite isi are vremea ei.
Uciderea isi are vremea ei, si tamaduirea isi are vremea ei; darimarea isi are vremea ei, si zidirea isi are vremea ei;
plinsul isi are vremea lui, si risul isi are vremea lui; bocitul isi are vremea lui, si jucatul isi are vremea lui;
aruncarea cu pietre isi are vremea ei, si stringerea pietrelor isi are vremea ei; imbratisarea isi are vremea ei, si departarea de imbratisari isi are vremea ei;
cautarea isi are vremea ei, si perderea isi are vremea ei; pastrarea isi are vremea ei, si lepadarea isi are vremea ei;
ruptul isi are vremea lui, si cusutul isi are vremea lui; tacerea isi are vremea ei, si vorbirea isi are vremea ei;
iubitul isi are vremea lui, si uritul isi are vremea lui; razboiul isi are vremea lui, si pacea isi are vremea ei.

Ce este omul se cunoaste dupa numele care i sa dat demult; se stie ca este din pamant si nu poate sa se judece cu Cel ce este mai tare decat el.
Caci chiar daca face multa vorba,care doar inmulteste desertaciunea .ce folos are omul din ea ?

Caci cine stie ce este bine pentru om in viata ,in toate zilele vietii lui de vietuire desarta pe care le petrece ca o umbra ?
Si cine poate sa spuna omului ce va fi dupa el sub soare ?`

Solomon- Eclesiastul




Un nou capitol din viata mea se incheie aici !
Las aceste lucruri in urma pentru ca altele noi sa isi faca loc in viata mea !

Sunt spectatorul unui film in care eu joc rolul principal !

Postat 27 January 2011 - 09:56 PM BOREALADY (F)
finalmente!..edy..ciudat si enervant de adevarat..eclesiastul asta..ma simt asa de in asentiment cu el..nu vreau sa dau o nota sumbra..no way..doar ca ai atins exact ce eu simt de ceva vreme..o vreme ,doua vremuri..brrr...nici macar nu-mi place ce simt..doar ca sunt atat de onesta in a recunoaste ce ma petrece..nu e blazare si tu stii asta..edule..sunt capitole si capitole ale vietii de dus la capat..toate converg in intimul nostru cel mai profund in a recunoaste..mirabilul..si limitarea..argila si spiritul..preponderenta si procentajul sunt putin semnificative luand in calcul"te cunosc dinainte de a fii zamislit in pantecele maicii tale"(sti la ce ma refer)..si atunci?si atunci..ne ramane sa petrecem"stari"cum bine ai zis...suntem petrecuti de stari..profunde,banale..un creuzet in care se va decanta ce e de decantat...nimeni nu are cu certitudine un rezultat scontat..o alchimie in care credem care stim ingredientele..si nimeni nu stie procentajul..ce scriu acum e o..stare..maine..ma va petrece o alta..desi..mi-e tare drag eclesiastul..il simt atat de aproape..atat de..onest si tragator de"maneca"..

Credinţa că voi aveţi dreptate şi ceilalţi greşesc reprezintă unul dintre tiparele principale ale minţii egoiste, una dintre principalele forme de inconştienţă.


E.Tolle


Postat 28 January 2011 - 12:08 PM

Ma iubesc pe mine insumi

Dar este invidie intre mine si tine

Ura este intre noi.

As vrea sa te desfiintez, as vrea sa te arunc afara,

Asa suntem unul cu celalalt

Vreau sa domnesc peste tine, vreau sa te anulez,

Asta nu e numai ura, ci este impuls de distrugere.

Noi nu am simtit niciodata ca apartinem un de altul,

pentru ca suntem sfaramati in bucati.

Fiecare dintre noi, am inghetat, iar ura noastra a devenit nebunie

Si asa, cine ne face sa ne uram si sa ne invidiem unul pe altul?

Noi credem ca asta vine din noi, dar totul vine de la Creator

Atunci cand o mica scanteie de Lumina

Se va dezvalui intre tine si ceilalti,

Atunci vei invata despre iubire si atunci vei uri bezna.`




Postat 03 February 2011 - 02:56 AM

Dorinta mare o inghite pe cea mica

E simplu, ca si la pesti.

Esti sub controlul dorintelor tale

Exact ca o marioneta

Daca arunci o privire detasata asupra vietii

Nu o sa ti se para logica

Cu toate ca suntem animale foarte avansate

Noi, inca suntem sclavii dorintei.

Gandul este forta progresului

De la o stare la cealalta.

Singura cale de scapare este Iubirea.

Iesirea din tine, intrarea cu ceilalti.

Tu te misti intr-un camp de forte

Campul fortelor care-ti picteaza un tablou inauntrul simturilor tale.

Acesta e neinsufletit, acesta e vegetal, acesta e omenesc.

Dar totul este dorinta ta, rupta in bucati

Asta ne innebuneste si nu putem intelege

Ca, in jurul nostru, totul e inexistent.

Exista doar un singur punct din care tu poti vedea

Ca tu esti intreaga lume.



Postat 03 February 2011 - 02:57 AM

Se spune ca a fost un gradinar foarte priceput. Era atat de faimos incat multi doreau sa ii fie discipoli si sa invete arta de a creste plante frumoase.
Gradinarul era un om foarte generos si avea darul de a educa. Intr-o buna zi vine la el un discipol nou, extraordinar de entuziasmat, intr-adevar pasionat de aceasta arta. Maestrul gradinar il primi cu bucurie alaturi de ceilalti studenti si-i dadu un colt in gradina sa pentru a practica. S-au apucat impreuna de treaba si in scurt timp semintele plantate s-au transformat in plante tinere.
Insa, in mod ciudat, toti discipolii aveau plante frumoase, cu exceptia acelui tanar extrem de entuziasmat. Cu totii le acordau atentie deosebita… insa plantele tanarului parca o duceau din ce in ce mai rau, pe masura ce trecea vremea. Decis sa afle ce se intampla, maestrul gradinar se hotari ca noaptea urmatoare sa vina in gradina sa pazeasca plantele.
In timp ce statea si urmarea gradina, noaptea, maestrul descoperi ceva uluitor. Discipolul, deosebit de nelinistit de evolutia plantelor, venea in fiecare noapte si le scotea din pamant sa le verifice radacinile, sa vada cat au mai crescut.


A permite lucrurilor sa se intample presupune sa lasi Universul sa le alinieze.
Planteaza si lasa Universul sa creasca plantele in locul tau.

Postat 05 February 2011 - 01:03 AM

Nu putem ajunge departe în prietenie dacă nu suntem dispuşi să ne iertăm unii altora micile cusururi.


Postat 05 February 2011 - 02:40 PM

Exist datorita existentei de dinainte de mine

Postat 07 February 2011 - 12:30 AM